Elena Udrea, acidă cu cei care fac coadă la lingușeli pe lângă Klaus Iohannis

Liderul PMP, Elena Udrea, a lansat un atac dur, pe contul său de socializare, la adresa celor care, acum, "fac coadă la lingușeli" pe lângă președintele Klaus Iohannis, inclusiv premierul Victor Ponta, pentru că "face frumos în fața noului locatar al Cotroceniului" în speranța că se va salva politic. În plus, liderul PMP face și un anunț important, atrăgând, totodată, atenția că Parlamentul ar trebui să adopte legi ținând cont de cât de importante sunt și nu de "paternitatea lor".

"A nu te înscrie acum în corul celor care cântă ode noului Preşedinte înseamnă aproape o blasfemie. Chiar dacă cei care fac acum coadă la linguşeli îl pupă exact pentru ceea ce îl criticau în campania electorală. Dar, cum în această perioadă se pune masa, fiecare vrea să prindă un loc. 

Până şi Ponta, cel care a pierdut alegerile, încearcă să se salveze politic făcând frumos în faţa noului locatar al Cotroceniului, sub pretextul “adevăratei coabitări" care va aduce lapte şi miere poporului. Evident că nu contează faptul că tot acest popor a votat fix împotriva lui în noiembrie. 
Aşa că ce să mai zicem de alţii care fie speră ca, prin slugărnicie, să îşi poata păstra o funcţie sau continua liniştiţi afacerile cu statul, fie să li se trimită de către noua putere vreun finanţator cu care să îşi ducă, de pe o zi pe alta, activitatea unui instrument de presă, fie sa scape de vreun dosar penal în lucru ori viitor...
Pe de altă parte, oricât de mare ar fi aşteptarea faţă de ce va face noul Preşedinte, un termen de graţie pentru a se învăţa nu numai cu funcţia, dar şi cu politica la nivel înalt, trebuie să i se acorde.
Şi, oricum, pentru reformele de care România are nevoie în continuare, nu Preşedintele, ci Guvernul şi majoritatea parlamentară sunt responsabili. 
Aşa că, în zilele următoare, PMP va veni cu proiectele de legi promise de toată lumea în campanie şi ignorate apoi. Le vom pune în dezbatere publică tocmai pentru a avea susţinerea necesară adoptării în Parlament. Mai importantă decât paternitatea lor este punerea în practică. Am vazut cu toţii cum atât PSD, cât şi PNL s-au opus aprobării Legii votului prin corespondenţă, atât de cerut de diaspora, doar pentru că era un proiect PMP", a scris, marți, pe Facebook, Elena Udrea.

Elena Udrea, poziție tranșantă față de Klaus Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel