Deputatul Elena Udrea, a demisionat, miercuri, din funcția de președinte al PDL București. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței PDL București. De asemenea, fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraș, urmează să-și dea demisia.
"Ca om politic responsabil şi cu onoare, am decis încă de duminică seară să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale", declara Elena Udrea, luni.
Ea a apreciat că "rezultatele alegerilor locale la nivel naţional sunt departe de a fi mulţumitoare" , deşi PDL a câştigat un număr de primării aproape egal cu cel din 2008, iar scorul politic tinde către cel pe care partidul şi l-a propus. Udrea a menţionat că democrat-liberalii sunt conştienţi de "votul negativ, sancţionator" dat de electorat.
Potrivit informațiilor De Ce News, conducerea PDL București ar urma să fie preluată de către președintele Senatului, Vasile Blaga.
De asemenea, fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraș, a anunțat o conferință de presă, unde este posibil ca și acesta să-și anunțe demisia din PDL, Sector 6, după înfrângerea din alegerile locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu