Elena Lasconi, după acuzațiile lui Ciutacu: E o întrebare la care nu voi răspunde câte zile voi avea / video

Victor Ciutacu, RomâniaTV
Victor Ciutacu, RomâniaTV

Victor Ciutacu a zis că el nu o crede pe Elena Lasconi când aceasta spune că a votat „Da” la referendumul pentru familie. 

Jurnalistul de la România TV a venit și cu o dovadă în acest sens. Victor Ciutacu a spus că a analizat fotografiile postate de edilul din Câmpulung pe rețelele de socializare și că, într-o imagine din ziua europarlamentarelor din 2019, pe cartea de identitate a politicianului nu apare sticker-ul care să ateste votul la referendum.

„Pozele de pe conturile de socializare ale doamnei arată o înșiruire de ștampile care atestă voturile la care a participat. Dintre ele lipsește fix cea din weekendul 6-7 octombrie 2018, când a fost referendumul pentru familie, pe care doamna Lasconi spune ca l-a frecventat, ca a votat în favoarea familiei tradiționale, declarație care ulterior a stârnit tot scandalul.

Avem pozele acolo, pentru că doamna Lasconi nu a avut prevederea să le șteargă sau să le ascundă. Bun, poți spune ca poate și-a dezlipit autocolantul respectiv, dar se pune întrebarea de ce ar fi făcut asta, iar în al doilea rând ar însemna că și-a mințit propriul partid. Ca a spus ca nu a mers la referendum, de fapt a fost, iar apoi a dezlipit acel autocolant încercând să ascundă că a participat.

3. -imagine fara descriere- (elena-lasconi-nu-ar-fi-votat--de-fapt--la-referendumul-pentru-familia-traditionala--ciutacu-vrea-sa-imbine-armonios-stampila-de-usr-cu-principiile-aur_20184900.jpg)

Daca mă întrebați pe mine, doamna nu a fost la niciun referendum. Face paradă de ortodoxie, de familie, dar este departe de ceea ce vrea să arate.

Cred că a fost o declarație gândită, pentru că, în afară de imaginea sa, se pare că doamna nu este un primar atât de performant, fiind mai mult probleme la Câmpulung cu fondurile europene pe care le-a atras și le-a cheltuit nu chiar judicios.

Apoi, cum se apropie alegerile, probabil a încercat să-și tragă de partea sa Biserica. Să vedem în ce măsură Biserica va simți să îi ia apărarea doamnei Lasconi.

În orice caz, toate acestea, ortodoxia, familia, duc spre partea AUR. Cine știe, poate doamna Lasconi plănuiește să treacă la AUR”, a susținut Victor Ciutacu, la România TV.

A mințit sau nu Elena Lasconi?

Pe cine să credem? Pe Victor Ciutacu care vine practic cu dovada clară sau pe Elena Lasconi care spune „din gură” că a fost la referendumul pentru familie și că a votat „Da”?

Dumneavoastră credeți pe cine vreți, dar un lucru este cert. Elena Lasconi (USR) refuză să spună la ce secție de votare a fost. De ce? Poate pentru că nu a fost la niciuna? Nu știm. Știm că refuză să răspundă.

Întrebată la Kanal D, de către Denise Rifai, dacă a mințit, Elena Lasconi a zis: „Nu am să răspund la această întrebare niciodată câte zile o să mai am și nu voi mai spune niciodată dacă am votat și cum am votat vreodată. Este o promisiune pe care am făcut-o fiicei mele și așa va rămâne, oricare ar fi consecințele. Nu voi spune niciodată la ce secție de vot am fost. Este o întrebare la care nu voi răspunde câte zile voi avea. Dar un lucru este cert: sunt de bună credință, iar oamenii care au încredere în mine... să aibă în continuare”.

Din cele 40 de întrebări adresate, aceasta - despre secția de vot - este singura la care Elena Lasconi nu a vrut să răspundă. Momentul poate fi urmărit la minutul 30 și în ultimele 2-3 minute ale interviului:

  

Youtube video image

VEZI ȘI: Elena Lasconi, derapaj grav, după ce a aflat că fiica ei e membră LGBTQ+. Spune că nu dorește nici măcar membrilor PNL să li se întâmple „așa ceva cu ai lor copii” - https://www.dcnews.ro/elena-lasconi-derapaj-dupa-ce-a-aflat-ca-fiica-ei-e-membra-lgbtq-spune-ca-nu-doreste-nici-macar-membrilor-pnl-sa-li-se-intample-asa-ceva-cu-ai-lor-copii_946052.html#google_vignette

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel