Șefa ÎCCJ: Noi avem o problemă cu valorile morale | DCNews
Cele mai citite

Șefa ÎCCJ: Noi avem o problemă cu valorile morale

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
iccj_1_87140300_76373100

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a susţinut, referindu-se la adoptarea de către Guvern a OUG de modificare a Codurilor penale, că poporul român are ''o problemă cu valorile morale'

'Cred că noi, ca popor, avem o problemă cu valorile morale şi cred că ar trebui să ne gândim foarte serios spre ceea ce vrem să ne îndreptăm', a spus Cristina Tarcea, la intrarea în sediul CSM. 

[citeste si]

Ea a precizat că va face o statistică a dosarelor aflate pe rolul ÎCCJ care vor fi afectate de actul normativ adoptat de Guvern.

'Trebuie să văd cu atenţie care este noua formă a ordonanţei, când am să mă întorc la Curte am să încerc să fac o statistică a dosarelor aflate pe rol, a obiectului lor şi, în funcţie de asta, vom stabili şi impactul', a arătat Cristina Tarcea. Totodată, ea este de părere că pentru Guvern nu a contat niciodată punctul de vedere al CSM. 'A fost trimisă CSM o solicitare prin care se cerea avizul, dar fără a se menţiona că va avea loc o şedinţă de Guvern aseară sau în dimineaţa asta. (...) N-a contat niciodată punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii, lucru care cred că ar trebui să se schimbe, pentru că, dacă se doreşte o consultare reală, în primul rând, un punct de vedere avizat nu-l pot da decât specialiştii', a mai spus Tarcea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close