Eduard Stelian Martin (PSD), reținut de DNA

Fostul deputat Eduard Stelian Martin a fost reţinut de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. 

În acelaşi dosar, a fost reţinut Marcel Daniel Banaga, administrator, ulterior preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Polaris M Holding. 

Potrivit unui comunicat al DNA, din anul 2006, principala sursă de venituri a societăţii Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanţa. 

Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate, împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată în 9 decembrie 2015. Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria Constanţa - în jur de 1 milion de euro lunar - în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici). 

Procurorii susţin că menţinerea unei astfel de situaţii ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA şi impozit pe profit). 

"În consecinţă, asociaţii şi conducerea societăţii Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor societăţii Polaris M Holding către bugetul de stat şi, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani. Concret, în perioada decembrie 2006 - februarie 2017, în calitate de asociat al societăţii Polaris M Holding şi ulterior şi administrator al acestei societăţi, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relaţii comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care şase firme controlate de asociaţii societăţii Polaris M Holding) şi să înregistreze în contabilitatea societăţii Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăţi", mai spun procurorii, potrivit Agerpres.

DNA acuză cheltuieli fictive

Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziţii de studii şi consultanţă, ori presupusa plată a unor chirii pentru maşini şi utilaje. 

Prin aceste activităţi, societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878 (18.982.418 lei TVA şi 13.665.460 lei impozit pe profit). 

Conform DNA, în aceeaşi perioadă, Marcel Daniel Banaga, în calitate de administrator, ulterior preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Polaris M Holding, şi apoi consilier al administratorului Eduard Martin, a pus în aplicare decizia asociaţilor societăţii, între care şi Eduard Martin, ca societatea să încheie relaţii comerciale fictive cu cele nouă firme. 

Eduard Martin şi Marcel Daniel Banaga vor fi prezentaţi miercuri Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

În decembrie 2015, Eduard Martid a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, fiind acuzat că l-a mituit pe fostul primar al Constanţei Radu Mazăre. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel