Eduard Hellvig nominalizat la șefia SRI. Cozmin Gușă:"Klaus Iohannis restartează jocul de influenţă politică"

Cozmin Guşă a comentat decizia lui Klaus Iohannis de a numi doar propunerea pentru Serviciul Român de Informaţii.

Cozmin Gușă a spus: "În mod sigur, pentru că doar pentru această nominalizare este pregătit. Dânsul, analizând complexitatea reiniţializării statului român, a decis o primă soluţie. Îmi pare rău, nu sunt critic ca de obicei".

Consultantul politic a continuat, explicând care sunt implicaţiile acestei nominalizări pentru România:  

"România trebuie să se reconsolideze după o perioadă de joc politicianist, ocazionată de campania electorală, luptele dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria”, explica analistul. 

Hellvig, fidel președintelui, fidel PNL


„Astăzi, pentru cunoscători, sau pentru marele public, se produce o mutaţie importantă, prin această propunere pe care Iohannis o face, la vârful celui mai important serviciu secret din România, a unui director civil, care are mai multe caracteristici, calităţi: e un fidel al actualului preşedinte, un om din structura politică minoritară, e un fidel al PNL, un om tânăr, dar matur din punct de vedere politic, dar foarte bine racordat pe linia euroatlantică...am observat un detaliu, Klaus Iohannis a vorbit despre prezenţa lui Hellvig ca despre un proces de europenizare, vom vedea ce înseamnă acest proces şi când va fi explicitat.  Noul director al SRI e calificat din punct de vedere al studiilor, din punct de vedere al relaţionării.

(...) Hellvig are un avantaj, fiind profesionist şi foarte bine poziţionat politic, în sine, poate să genereze o majoritate care să nu însemne condiţionări pentru viitorul şef al SRI, care are de rezolvat mari probleme pentru agenda de securitate naţională. Nu va avea nicio problemă în a obţine validarea Parlamentului.

Klaus Iohannis, restartează jocul politic

Klaus Iohannis restartează jocul de influenţă politică prin această propunere, făcută potrivit, dacă ne referim la personaj, şi extrem de nimerit, dacă ne referim la stil. Mi-a plăcut stilul său în această seară, a arătat tendinţe către un autoritarism de tip democratic de care e nevoie astăzi în România.

Nu cred că doreşte să lege propunerea lui Hellvig de o controversă legată de Maior care, vrem nu vrem, a fost total legat de Ponta, nu doar în calitate de om de stânga, ci şi în calitate de rudenie. Nedorind să facă asta, a preferat să se abţină, Sigur, noi avem posibilitatea ca, în emisiuni, să speculăm pe marginea intervenţiei lui Iohannis. Un preşedinte tonic, care vorbeşte puţin şi clar, şi care face propuneri potrivite pentru posturi cheie ale statului Român. Deocamdată prefer să fiu pozitiv şi să gândesc aşa," a declarat acesta la Realitatea.

Reconsolidarea constituțională a statului

Cozmin Guşă a comentat şi prima declaraţie a lui Eduard Hellvig, după nominalizarea sa în postura de director al SRI, din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

"Ele vin din partea unui om care a studiat, care, la fel ca Maior, ştie bine geopolitică şi, în afară de asta, are nişte principii legate de racordarea României la zona de tip euroatlantic, care e tulburată de conflictul generat de Putin. Nu trebuie să ne entuziasmăm deocamdată, poate noi, cunoscătorii, suntem bucuroşi că se pune o cărămidă la reconsolidarea constituţională a statului. Hellvig va oferi surprize plăcute jocului între puterile instituţionale din România în sensul consolidării lor şi a contribuţiei la un joc democratic, aşa cum a şi marcat în primul său mesaj", a încheiat analistul politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel