Joi, 12 octombrie, este o zi de foc în PSD. Vom vedea ce se va întâmpla vizavi de coabitarea Mihai Tudose - Liviu Dragnea.
În ședința de astăzi, va fi apel la unitate.
Pe de-o parte, Mihai Tudose nu poate să-și impună total voința pentru că ideea cu penalii vine împotriva a tot ceea ce a făcut Partidul Social Democrat până acum. Amintim că lupta cu Traian Băsescu a fost lupta cu sistemul. A veni acum în sprijinul cererilor din sistem este împotriva stilului și electoratului PSD. Vorbim despre o schimbare mult prea dură pentru a fi digerată și pentru a găsi susținere într-o luptă internă.
Nici Liviu Dragnea și nici Mihai Tudose nu vor merge la scorul maximal, să ia totul. Dacă unul dintre ei va face acest lucru, din lupta lor, sigur va ieși un al treilea câștigător. Se vor distruge reciproc, va fi haos, turbulență și atunci este posibil să câștige altcineva, consideră Val Vâlcu.
[citeste si]
Premierul și președintele PSD nu își permit mișcări sau solicitări maximale. Este ca în Războiul Rece, cele două super puteri se mai luptă prin sateliți, se amenință una cu alta, dar niciuna nu are lovitura nucleară. Dacă, de exemplu, Mihai Tudose ar avea lovitura nucleară, iar celălalt ar răspunde pe măsură, se ajunge la distrugerea PSD, așa cum un război nuclear ar fi distrus planeta. Vorbim despre echilibrul forței, adică fiecare are forță de distrugere pentru celălalt, dar a rămas doar un Război Rece. Liviu Dragnea și Mihai Tudose vor evita atacul nuclear. Pe de altă parte, dacă dețin o bombă, ar putea să o folosească, dar este greu de crezut că o au. Cele două forțe nu vor porni la un război nuclear, ci vom avea doar un Război Rece.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu