Eco-vouchere: 9000 de lei pentru o mașină veche. Când vor intra în posesia cupoanelor

Denisa Zamfir / 06 apr 2019 / 11:29 Salveaza PDF Comentarii
Eco-vouchere
Descriere foto: Eco-vouchere

Primăria Municipiului București anunță că beneficiarii „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare" vor intra în curând în posesia eco-voucherelor.

Primăria Municipiului București va semna în curând contractul cu operatorul economic care a câștigat licitația privind tipărirea eco- voucherelor aferente „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare", contractul aflându-se pe circuitul de avizare al instituției, se arată într-un comunicat al PMB remis DCNews.

După semnarea acestui contract, Primăria Capitalei va publica pe site-ul propriu www.pmb.ro, secțiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat", lista beneficiarilor și va lansa comandă pentru tipărirea carnetelor cu eco-vouchere către prestator.

Când vor ajunge eco-voucherele în posesia beneficiarilor

 

Acestea vor ajunge în posesia beneficiarilor în termen de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii de către Primăria Municipiului București a comenzii de tipărire și vor fi distribuite prin curier, care va avea obligativitatea contactării telefonice prealabile a destinatarului, cu încercarea livrării plicului de minimum 3 ori.

În paralel cu demararea distribuirii eco-voucherelor, Primăria Capitalei va publica pe site-ul propriu lista magazinelor partenere în care beneficiarii programului vor putea utiliza aceste eco-vouchere.

În ceea ce privește numarul dosarelor acceptate în Program, în urma verificării conformității documentelor depuse la PMB de către proprietarii de autovehicule uzate acceptați în Program, a rezultat un număr de 4.193 de proprietari eligibili, viitori beneficiari de eco-vouchere, din totalul de 4.241 de dosare depuse, prin urmare 48 de dosare au fost respinse.

Subliniem faptul că cele 48 de dosare au fost respinse întrucât participanții nu au respectat termenele prevăzute în regulament.

Astfel, au existat cazuri în care proprietarii acceptati în Program și-au casat autovehiculul uzat înainte de data publicării "Listei celor 5.000 de proprietari acceptați în Program", respectiv data de 23.11.2018, cât și proprietari care și-au casat/ radiat autovehiculul sau și-au depus dosarul de acordare eco-voucher după data de 21.02.2019, data limită pentru casarea/ radierea și depunerea documentelor la Centrul de Informare și Documentare pentru Relația cu Cetățenii al Primăriei Capitalei.

Condiție obligatorie de eligibilitate

 

Respectarea acestor termene a reprezentat o condiție obligatorie de eligibilitate prevăzută în Regulamentul Programului. Prin urmare, casarea autoturismelor înainte de data de 23.11.2018 sau după data 21.02.2019, precum și depunerea dosarelor după acest termen au dus la excluderea din Program.

Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziționarea unui automobil nou, non-diesel, cu norma de poluare Euro 6, sau a altor mijloace de transport cu grad redus de poluare, Euro 6 sau electrice (de exemplu motociclete, mopede, biciclete electrice etc) și nu se pot cumula cu tichetele oferite în cadrul Programului Rabla.

De asemenea, persoanele care nu doresc să își mai cumpere o altă mașină vor avea posibilitatea să își achiziționeze electronice sau electrocasnice din magazinele partenere în program, cu respectarea prevederilor Regulamentului Programului.

Primăria Municipiului București, prin Direcția de Mediu, a inițiat „Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, prin acordarea de eco-vouchere", aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 377/26.07.2018, în scopul îmbunătățirii calității aerului din Capitală.

Vezi și: RABLA 2019. O nouă modificare importantă pentru români


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24