Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, Elena, împreună cu mai mulți lideri PDL, participă, începând de la ora 18.00, la mitingul organizat de PDL, în Piața Revoluției, împotriva deciziilor luate de către USL în ultima perioadă.
Aproximativ 2.000 de simpatizanți ai PDL, dar și reprezentanți ai societăţii civile, îmbrăcați în alb, participă la mitingul organizat de către democrat-liberali.
La miting şi-a făcut apariţia şi Elena Băsescu, fiica preşedintelui. Pe scena din Piața Revoluției se află lideri marcanți ai PDL, precum Vasile Blaga, Cristian Preda, Cezar Preda, Mihai Stănişoară, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru, Theodor Paleologu, care a plecat ulterior, Gabriel Berca, Traian Ungureanu, dar şi Aurelian Pavelescu şi Mihail Neamţu.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu se numără pe lista participanților, fiind așteptat să ia cuvântul în fața simpatizanților PDL. Printre cei care vor lua cuvântul se numără și europarlamentarii Monica Macovei și Cristian Preda.
Participanții la mitingul PDL s-au îmbrăcat în alb, la îndemnul organizatorilor: "Îmbrăcați-vă în alb, culoare apolitică și simbolică în aceste momente de murdărie!", dar manifestanților le sunt înmânate și tricouri cu chipul lui Crin Antonescu, avânt mustaţă gen Hitler, dar şi cu zvastica tăiată.
Președintele PDL, Vasile Blaga le-a transmis celor prezenți că, "nu am renunţat, nu am cedat, suntem gata să ne luptăm cu regimul Ponta. Nu întâmplător am ales acest loc pentru întâlnirea noastră de azi, aici, acum 22 de ani au muit mulți tineri care au luptat pentru o Românie democratică și azi nu avem voie să uităm să le întinăm memoria. De două luni, guvernul Ponta și regimul lui Ponta șubrezesc statul de drept și îl confiscă", a declarat Vasile Blaga pe scenă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu