EBa a denunțat în PE propunerea privind sterilizarea femeilor rome

Eurodeputata PDL Elena Băsescu a semnalat, luni, la Strasbourg, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, afirmaţiile consilierului local PNL în Alba Iulia, Rareş Buglea, privind sterilizarea femeilor rome sărace. Susținând că propunerea liberalului "instigă la ură rasială", europarlamentarul PDL i-a cerut comisarului european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, să reacţioneze în acest caz.

"Stimată doamnă Comisar Reding, sunteţi o persoană care a reacţionat întotdeauna ferm când a venit vorba de orice tip de discriminare. De aceea doresc să vă aduc la cunoştinţă iniţiativa pe care a avut-o zilele acestea un lider local din coaliţia social-liberală aflată la guvernare în România. Consilierul local, Rareş Buglea a cerut ca femeile sărace de etnie romă care nu au condiţii să-şi crească copii, să fie nici mai mult nici mai puţin decât sterilizate", a declarat Elena Băsescu în plenul Parlamentului European.

Democrat-liberala s-a declarat "consternată" de faptul că Rareş Buglea "se întreba retoric "de ce să o mai lăsăm să-l nască pe al doilea, de ce să o mai lăsăm să-l nască şi pe al cincilea" și a susținut că "avem de a face cu discriminare de gen, etnică şi de statut social. Mai mult, este o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă", a mai arătat Elena Băsescu.

Potrivit postării de pe propriul site, europarlamentarul PDL a notat faptul că, în mod "surprinzător", Rareș Buglea, "care instigă la ură rasială a colaborat cu o fundaţie care desfășoară proiecte finanțate din fonduri europene pentru protecția romilor. Ar fi trebuit să cunoască faptul că există o Strategie Europeană de Incluziune a Romilor, iar ca ţară membră a Uniunii Europene nu putem folosi practici care ne trimit cu gândul la Holocaust, atunci când peste 400.000 de romi şi evrei au fost sterilizaţi".

Întrucât, în PE avea loc dezbaterea privind "Eliminarea şi prevenirea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor", Elena Băsescu a arătat că "La fel de condamnabilă ca discriminarea este şi violenţa propriu-zisă împotriva femeilor. Infracţiunile de violenţă nu sunt de cele mai multe ori raportate, iar în cazul în care ele sunt raportate autorităţile nu le tratează cu prioritatea cuvenită", a mai arătat Elena Băsescu, exemplificând cu tragedia din urmă cu un an de la coaforul din zona Perla. "Au existat 14 sesizări de comportament agresiv depuse la poliţie împotriva bărbatului, însă autorităţile au preferat să le ignore", a conchis europarlamenarul PDL, Elena Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel