EXCLUSIV  e-Factura crește costurile pentru 60% dintre IMM-uri. Florin Jianu (CNIPMMR): Majoritatea întreprinzătorilor nu au cunoștințe digitale / Soluția propusă Guvernului

FOTO: Freepik @giggsy25
FOTO: Freepik @giggsy25

Florin Jianu, președintele CNIPMMR, a vorbit la ”Totul despre bani” despre impactul măsurilor fiscale asupra antreprenorilor.

Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), a anunțat cu ce probleme se confruntă întreprinzătorii după implementarea e-Factură de la 1 ianuarie.

”Am făcut o analiză, la sfârșitul primei luni de implementare a măsurilor fiscale, tocmai ca să vedem ce lucruri au funcționat mai bine, care nu au funcționat, ce trebuie clarificat. De altfel, luna ianuarie a debutat cu o serie de proteste ale transportatorilor, ale agricultorilor. Am crezut de cuviință că fiecare voce trebuie ascultată, am lăsat protestele să se liniștească. Sigur, am venit și noi cu seturi de propuneri și am pus pe masa Guvernului soluții concrete, soluții pe care, de altfel, le mai pusesem pe masa Guvernului și înainte ca protestele să aibă loc.

Protestele, practic, au fost un vârf al icebergului în care, dacă unele lucruri rămân nerezolvate, oamenii izbucnesc și vedem astfel de acțiuni. Am constatat și prin această analiză că există o reală îngrijorare a oamenilor de afaceri, a IMM-urilor, o preocupare a ceea ce înseamnă stabilitatea și predictibilitatea.

La chestionarul nostru au răspuns, în termen de o săptămână, 2.818 de antreprenori, ceea ce este un număr mare. De fiecare dată, mă uit la numărul oamenilor care răspund analizelor noastre, pentru că acesta este un prim element privind cât de arzătoare este tema abordată. Aproape 3.000 de antreprenori într-o săptămână - asta arată interes și preocupare”, a explicat Florin Jianu, președintele CNIPMMR, în cadrul emisiunii "Totul despre bani", de la DCNews TV.

e-Factura, creșteri ale costurilor pentru 60% dintre întreprinzători

”În primul rând, am întrebat despre  e-Factura, care de la 1 ianuarie a intrat în economie și este deja în aplicare această măsură.

Șase din zece întreprinzători au menționat că le vor crește costurile prin această conformare la e-Factura, pentru că majoritatea întreprinzătorilor nu au cunoștințe digitale. De altfel, vedem și din indexul european și din alte rapoarte europene faptul că aceste competențe digitale, în general, în rândul populației, sunt destul de scăzute. Sigur, suntem pe locul 1 la această folosire a social media, dar aceasta nu este în scop educativ, ci mai degrabă de distracție, de timp liber. Și, atunci, competențele digitale fiind scăzute, antreprenorii ce fac? Apelează la un consultant, apelează la o platformă care costă, apelează la un contabil care costă.

Aici am venit cu o primă soluție și am spus Guvernului: Haideți să ieșim în piață cu niște vouchere de digitalizare care să acopere costurile respectivului întreprinzător. Te costă să cumperi o tabletă, un calculator, un laptop. Te costă în plus să cumperi o semnătură electronică, te costă în plus la contabilitate, până să învețe el, să se conformeze și să se alinieze.

Guvernul a venit cu o idee a unei aplicații web. Noi am cerut și una mobilă, o aplicație care să îl ajute (n.r. pe întreprinzător) să genereze e-Factura, o aplicație gratuită. Dar până este pusă o astfel de măsură, noi am venit cu această propunere”, a mai spus Florin Jianu.

Mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel