DW: De ce Ponta nu trebuie să ceară mereu aprobarea electoratului

Site-ul postului oficial german Deutsche Welle consideră că România persistă în greșeala de a "invoca", de fiecare dată, încălcarea voinței și opiniilor electoratului, la anumite decizii ale guvernului și premierului, uitând că echipa guvernamentală nu a primit de la nimeni "un mandat imperativ".

În analiza dedicată acuzelor care i se aduc, în aceste zile, premierului Victor Ponta, referitor la numirea procurorilor șefi, jurnaliștii de la DW nu sunt de acord că se aruncă pe piață sintagma că  prim-ministrul nu are dreptul să treacă "peste capul electoratului", în deciziile pe care le ia. 

Precizând că Executivul "nu răspunde direct în faţa poporului ci în faţa reprezentanţilor săi", DW explică și motivul: "Dar guvernul şi primul ministru nu au primit de la nimeni un mandat imperativ. Această libertate de acţiune şi de conştiinţă ţine de chiar esenţa democraţiei reprezentative".

"Aşadar, primul ministru are libertatea (şi chiar datoria!) să ia orice decizie crede că este necesară, fără să consulte poporul la fiecare gest, având, desigur, doar obligaţia morală de a respecta sensul general al programului politic cu care majoritatea a câştigat alegerile. Dar ce discută, cu cine discută, în ce condiţii şi cum ia o hotărâre sau alta ţine de libertatea sa personală, de discernământul său şi de forţa sa morală", explică DW.

Electoratul riscă să devină tiranic, dacă va fi consultat încontinuu

În opinia jurnaliștilor de la DW, responsabilitatea mare a postului de premier este dată tocmai de faptul că are "o mare libertate de acţiune şi pentru că nu îşi plebiscitează fiecare gest nici la propriu şi nici măcar prin apariţii frecvente la televiziune".

În plus, DW atrage atenția că nu trebuie să se confunde nevoia firească de comunicare a guvernului  și de explicare a deciziilor sale cu "grija debilă" de a fi în orice clipă pe "placul electoratului", deoarece cei care votează, dacă ar fi consultați de fiecare dată, "devin, încetul cu încetul, tiranici şi, dacă guvernul eşuează, nu îşi vor recunoaşte nicio vină. Politicianul lipsit de curaj, care are slăbiciunea de a cere mereu aprobarea electoratului va sfârşi în cele din urmă într-o dezaprobare generală. Dar dacă guvernul reuşeşte, alegătorii înşişi vor aclama victoria, modificându-şi retroactiv toate judecăţile de parcurs".

Potrivit DW, dacă se admite că "premierul nu are dreptul să treacă ”peste capul alegătorilor”, atunci oricare cetăţean indignat că se trece peste ”capul său” va putea merge la Palatul Victoria ”să-l ia de guler” pe primul ministru şi să-l arunce în stradă".

Un astfel de tip de discurs nu va face decât să creeze "convingerea că poporul este chemat să participe în direct la actul guvernării şi să valideze fiece gest al primului ministru. Iar la limită va fi haos", conchide DW.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel