Democrat-liberalii fac concesii prea mari UDMR în legătură cu UMF Târgu Mureş, lucru care-l face să creadă că maghiarii sunt la putere, iar pedeliştii sunt "remorca" lor, a declarat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, care este și președintele PSD Harghita.
"Chiar dacă UDMR e în campanie pre-electorală, chiar dacă au apărut şi alte partide maghiare, nu înseamnă că trebuie să se facă o cedare atât de mare a PDL faţă de UDMR. Am impresia că UDMR este partidul de guvernământ şi PDL este la remorca lui", a comentat Mircea Duşa.
Totodată, deputatul social-democrat a afirmat că, în cazul în care Guvernul va emite Hotărârea de Guvern privind UMF Târgu Mureş, USL o va ataca în contencios administrativ.
Premierul Ungureanu a afirmat că Executivul va adopta, marţi, doar în primă lectură hotărârea privind înfiinţarea liniei maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş şi că actul normativ va fi prezentat în dezbatere publică timp de zece zile.
Citește și:
Boc neagă existența unui șantaj în Coaliție privitor la UMF Târgu Mureș
UDMR, șah la PDL. Aleșii Uniunii blochează Parlamentul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu