După Spania și Italia, și Grecia limitează cantitățile de FĂINĂ și ULEI de floarea soarelui la vânzare

Grecia limitează vânzările de făină și ulei/ foto pexels
Grecia limitează vânzările de făină și ulei/ foto pexels

Mai mult supermarketuri din Grecia limitează, la vânzare, făina și uleiul de floarea soarelui.

Supermarketurile din Grecia au anunțat astăzi că vor restricționa, la vânzare, cantitatea de făină și ulei de floarea soarelui, ca măsură de precauție pe fondul majorării cererii. Temerea cumpărătorilor care fac stocuri vine în contextul aprovizionării care va fi afectată de războiul din Ucraina, transmite Reuters.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la creşterea preţurilor şi a provocat temeri privind deficitul de produse în UE. Atât Ucraina cât şi Rusia sunt furnizori cheie de grâu şi ulei de floarea soarelui.

În urma unor măsuri similare adoptate în Spania şi Italia, patru lanţuri de supermarketuri din Grecia - AB, Sklavenitis, Kritikos şi My Market - au limitat săptămâna aceasta achiziţiile online şi, în unele cazuri, din magazine, de făină şi ulei de floarea soarelui, citează Agerpres. 

Cererea a crescut de trei ori. Cumpărătorii își fac provizii



Secretarul general pentru Comerţ şi Protecţia Consumatorului, Sotiris Anagnostopoulos, a declarat joi, la postul de televiziune Ant1, că cererea pentru unele produse a crescut în ultimele săptămâni de trei ori, cumpărătorii făcându-şi provizii.

"Motivul limitării achiziţiilor la aceste produse este doar de precauţie, deoarece clienţii noştri sunt îngrijoraţi de războiul din Ucraina. Vrem să ne asigurăm că vom putea să ne servim clienţii şi în viitor", a declarat un oficial al AB pentru Reuters. De asemenea, oficiali de la celelalte trei lanţuri de supermarketuri au declarat pentru sursa citată că au impus restricţii la făină şi ulei de floarea soarelui. 

Grecia importă aproximativ 250.000 tone de grâu moale din Ucraina şi Rusia, aproximativ 30% din importurile totale de grâu, anunţase anterior Ministerul Agriculturii.

Guvernul a cerut furnizorilor să declare stocurile de produse, inclusiv îngrăşăminte, mâncare pentru animale, cereale, ulei de floarea soarelui şi alte uleiuri vegetale.

Premierul elen Mitsotakis va prezida luni o reuniune a cabinetului unde se vor discuta potenţiala penurie din cauza războiului din Ucraina, a anunţat joi un purtător de cuvânt, fără a oferi detalii suplimentare.

Emmanuel Macron, președintele Franței, a cerut un plan de securitate alimentară

În contextul riscurilor diminuării producţiei de cereale din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina, Emmanuel Macron a declarat după summitul Grupului G7 şi în contextul începerii reuniunii Consiliului European, la Bruxelles: În calitatea Franţei de Preşedinte al Consiliului Uniunii Europene şi în relaţie directă cu Uniunea Africană, vreau să lansez iniţiativa `Ferma`, pentru atenuarea efectelor acestei crize. Este vorba despre o iniţiativă de solidaritate alimentară”.  Preşedintele Franţei propune, conform cotidianului Le Figaro, elaborarea unui plan de urgenţă alimentară, citează Mediafax. 

Și președintele american Joe Biden a vorbit despre asta astăzi la Bruxelles: ”Am vorbit despre lipsa de alimente și va fi ceva real. Nu doar Rusia plătește prețul pentru aceste sancțiuni, și alte țări îl plătesc, inclusiv țări europene, dar și țara noastră. Citește mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel