Senatorul Dumitru Pelican și-a anunțat, luni, în plen, demisia din ALDE și din funcția de lider al grupului parlamentar.
"Pentru că suntem în Senat, propun să reașezăm un adevăr în drepturi. Am anunțat de joi la cei doi consilieri ai domnului Tăriceanu demisia din ALDE și le-am transmis textual: prea multă dragoste de sine, cu acest narcisism nu poți construi nimic. Am făcut acest lucru, după ședința de joi. Astăzi constat cu câtă lașitate s-au întrunit să-mi spună că m-au demis. Îmi anunțasem demisia din ALDE de joi și urma, în plen, să-mi dau demisia din ALDE și din calitatea de lider de grup, funcție dorită de domnul Tăriceanu și alți colegi ai domniei sale. Domnule Tăriceanu, aveți liber scaunul de lider de grup", a afirmat Pelican în plenul Senatului, citează Agerpres.
Senatorul Dumitru Pelican a fost exclus din partid, la propunerea organizației de București, a anunțat, luni, copreședintele ALDE Daniel Constantin.
Noul lider al senatorilor ALDE a fost desemnat Daniel Barbu.
Citește și: Senatorul Dumitru Pelican, exclus din ALDE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News