Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA la București, Duane Butcher, a vorbit în premieră despre scandalul în care este implicat Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.
Într-un interviu acordat pentru Știrile PRO Tv, Duane Butcher a lăudat "eroismul celor care luptă împotriva corupţiei" din țara noastră. De asemenea, șeful misiunii diplomatice americane în România a descris drept "extraordinare" progresele făcute în acest domeniu pe parcursul anului 2014.
"Sunt extrem de impresionat de eroismul celor care luptă împotriva corupţiei, câteodată în condiţii extrem de dificile. În special în contextul unora dintre atacurile de presă împotriva celor care îşi fac treaba şi se luptă pentru România", a spus Duane Butcher, citat de gandul.info.
Scandalul Mircea Băsescu întărește independența sistemului judiciar
Duane Butcher a vorbit pentru prima dată despre scandalul în care este implicat Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României.
"Nu comentăm cazuri anume. Vă pot spune însă că acest caz întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar. Arată că, în această ţară, oamenii sunt egali în faţa legii şi că nici măcar legăturile de familie la cel mai înalt nivel nu vor proteja pe cineva care a comis o infracţiune", a declarat Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu