€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Dragoș Anastasiu, denunț. Infracțiune de evaziune fiscală care se pedepsește cu închisoare, explică avocatul Toni Neacșu
Autor: Anca Murgoci

instant_anastasiu_guvern_3_041_inquam_photos_octav_ganea_99905100 Inquam Photos / Octav Ganea
 

Vicepremierul demisionar Dragoș Anastasiu a lăsat în urmă mai mult decât... lacrimi la Guvern.

În discursul său de adio, susținut duminică la Palatul Victoria, acesta a relatat o conversație purtată recent cu „doi constructori mari”, care i-ar fi spus că au 1,5 miliarde lei nefacturați pe lucruri pe care le-au prestat deja, alt miliard facturat și neplătit. Motivul invocat: „li s-a spus că nu sunt bani și că, dacă facturează, se încarcă și cu TVA”.

Declarația a stârnit reacții imediate, printre care și cea a avocatului Toni Neacșu, care atrage atenția că afirmațiile vicepremierului pot fi interpretate ca un denunț public de evaziune fiscală. Potrivit articolului 316 din Codul Fiscal, emiterea facturii pentru bunurile sau serviciile livrate este o obligație fiscală, nu o opțiune. Nerespectarea termenului de 15 zile pentru emiterea facturii reprezintă o infracțiune de evaziune fiscală, sancționată cu închisoare între 2 și 8 ani.

„Dul Dragoș Anastasiu pleacă din Guvernul României exact cum a venit: cu un denunț, de data asta al unor mari oameni de afaceri. Și așa aflăm și de ce în România evaziunea fiscală și necolectarea taxelor către stat sunt de proporția plăgilor biblice.

Iată ce spunea chiar domnia sa ieri, pătruns până la lacrimi de emoția ceremoniei guvernamentale de justificare a dării de mită (2-7 inchisoare) și a traficului de influența (tot de la 2 la 7 ani închisoare):

"Am sunat doi constructori mari, ieri, și mi-au spus că au împreună 1,5 miliarde lei nefacturați pe lucruri pe care le-au prestat deja, alt miliard facturat și neplătit. Au spus că nu facturează pentru că li se spune că nu sunt bani și dacă facturează se încarcă și cu TVA."

Potrivit legii (art. 316 Cod fiscal), orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA trebuie să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate. Factura trebuie emisă cel târziu până în a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit "faptul generator al taxei" (adică momentul livrării serviciului sau produsului).

Mai pe scurt, emiterea facturii în termen de 15 zile nu este facultativă ci o obligație fiscală. Neemiterea facturii chiar cu scopul "neincarcarii cu TVA", și deci neînregistrarea ei în contabilitate, constituie una din modalitățile clasice de evitare a obligațiilor fiscale, deci o infracțiune de evaziune fiscală (2-8 ani inchisoare). Declarația fostului vicepremier pare a fi un denunț, pentru că în astfel de încălcări ale obligațiilor fiscale cel mai greu de dovedit este latura subiectivă, adică intenția de a evita plata taxelor. Ori chiar de la tribuna Palatului Victoria ni s-a spus motivul nefacturarii la termenul legal de catre cei 2 mari constructori a sumei imense de 1,5 miliarde lei.

Astfel fiind, d-ul Dragoș Anastasiu pare a fi pentru optimizarea fiscală a marilor contribuabili, cel puțin la nivelul sfaturilor pe care le dă, ceea ce era d-ul Florin Coldea pentru optimizarea dosarelor în justiție. Ar trebui să existe o reacție rapidă a Ministerului finanțelor și chiar a premierului, pentru că altfel putem crede că această practică nelegală a milionarilor din construcții este încurajată chiar de Guvern, de vreme ce un vicepremier o spune ca fiind ceva banal. Desigur, de combaterea marii evaziuni fiscale în România se mai ocupă și alte instituții, acelea care au în schema de funcții procurori, dar pentru început măcar Guvernul și d-ul Ilie Bolojan să ne explice ce și cum”, este de părere avocatul Toni Neacșu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close