Dragnea, prima declarație după excluderea lui Zgonea din PSD

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a mărturisit, miercuri, după Comitetul Executiv Național al PSD în care s-a decis excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, că pentru el este o zi extrem de tristă.

"Pentru mine personal este o zi destul de tristă, pentru că e vorba despre excluderea unui fost coleg. Am sperat să nu se ajungă aici. Și ieri, și azi, înaintea de ședința Comitetului Executiv Național, am avut discuție cu o mare parte a membrilor Comitetului, eu îndemnându-i la o poziție moderată, care să fie adoptată astăzi. Poziția a fost destul de tranșantă și n-a fost generată de păreri personale ale colegilor din Comitetul Executiv Național, ci de discuțile pe care le-au avut în aceste zile atât cu membrii de partid, cu militanții, cât și cu cetățenii. Asta m-a și determinat ca eu să ies din sală când au început discuțiile în Comitetul Executiv Național. Nu am vrut să influențez în niciun fel,", a declarat Liviu Dragnea, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

"Din păcate am auzit în ultimele luni câteva zvonuri, nu știu dacă au fost adevărate, dar le-am auzit și este pentru prima dată când mă refer la ele, și anume faptul că cineva transmitea în multe locuri că PSD este un monstru politic, care are ca obiectiv să distrugă instituțiile statului, statul, să bulverseze toată legislația din România și că doar Mihai Viteazul era singurul care se opune acestui demers împotriva statului român", a mai spus Dragnea, care a continua să dea asigurări că "PSD va rămâne în continuare același partid responsabil, va continua cu aceeași hotărâre procesul de modernizare internă, va continua procesul de profesionalizare a partidului. Toate angajamentele pe care statul român și le-a luat vor fi susținute în continuare de PSD", a precizat liderul social-democraților 

Îmi pare rău de această situație, dar este o decizie ce va fi respectată începând de azi", a mai spus Liviu Dragnea.

Întrebat de jurnaliști dacă i-a propus fostului premier Victor Ponta șefia Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a negat, subliniind că în primul Birou Politic Național de după Paște, PSD va lua o decizie politică cu privire la cine va fi succesorul lui Valeiu Zgonea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel