Dragnea: Nu îmi reneg prietenii. E un om pe care îl regret

Liviu Dragnea a declarat, marţi seara, că regretă că au plecat din partid Sorin Oprescu, Radu Mazăre şi Adrian Năstase, dar nu îl regretă pe Marian Vanghelie.

Întrebat la România TV dacă regretă că Marian Vanghelie nu mai e în PSD, Dragnea a spus că nu. Preşedintele PSD a spus că îl regretă pe Mazăre cu care a fost prieten.

'Mazăre, da. Eu nu-mi reneg prietenii niciodată. Mazăre cred că a fost, sau cel puţin până astăzi, cel mai bun primar pe care l-a avut Constanţa, ceea ce a făcut în Constanţa şi în Mamaia, şi în plus că am avut o relaţie de prietenie foarte bună şi eu nu îmi reneg prietenii, cu orice risc. E un om pe care îl regret', a menţionat Dragnea. El a mai spus că îi regretă, de asemenea, pe Sorin Oprescu şi pe Adrian Năstase.

'Dacă Sorin Oprescu ar fi rămas în PSD, pentru noi era bine. Adrian Năstase e un om pe care îl regret foarte mult, e totuşi premierul care a finalizat negocierile de aderare la UE, în mandatul căruia s-au ridicat vizele, am aderat la NATO, un om politic de mare calibru', a mai spus acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel