Dragnea: Ce face Iohannis este din disperare. Noi vom câștiga!

Ema Apostu / 25 Martie 2019 / 22:14 Salveaza PDF Comentarii

Liviu Dragnea a vorbit, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3, despre miza din batalia care priveste alegerile.

"Miza este România. O altă miză o reprezintă vieţile românilor, un trai mai bun sau mai rău. O ţară dezvoltată sau stagnată în dezvoltare. O ţară mândră, cu şanse de creştere, pe măsura potenţialului pe care îl are, sau o ţară îngenuncheată şi predată la cheie străinilor. Ce face Iohannis face din disperare. Este şi împins, are păpuşarii săi în spate. Este vizibil pentru oricine înţelege cât de cât ce se întâmplă în ţară, în Europa şi în lume. Eu cred că noi vom câştiga pentru că diferenţa majoră între noi şi el este este că noi luptăm pentru România. El luptă împotriva ţării sale prin tot ceea ce face.

Îmi este greu să fac o ierarhie a tuturor acțiunilor negative ale acestui om care îşi urăşte ţara: incitare la dezordinea socialala, la proteste violente, încurajarea lor, niciun fel de luptă pentru a obţine ceva pentru această ţară. Abordarea lui este să nu supere, să se pună bine cu mai marii Europei. Niciodată mai marii Europei nu vor muri de grija noastră pentru că fiecare are ţara lui şi se gândeşte la ea, că aşa este normal", a spus Liviu Dragnea.

Armele lui Klaus Iohannis


"Ce arme are? Are acest stat paralel care a penetrat în mod serios justiţia din România, în ultimii ani, care a generat o serie de abuzuri inimaginabile: vieţi distruse, destine frânte, capital românesc aproape distrus, agricultura pusă în genunchi. Vorbim de lucruri obligatorii pentru o ţară, vorbim de siguranţa alimentară, capacitatea de apărare, viaţa fiecărui om, libertăţi şi drepturi fundamentale. Le calcă în picioare cu temeinicie şi fără niciun fel de tresărire. O altă diferenţă între noi şi el este că face aceste lucruri din disperare ",  a mai spus liderul PSD.

"Toată această manipulare ultraprofesionistă, din ultimii doi ani, are rolul de a muta atenţia de la ce este real, de la ce interesează în mod real orice popor", a mai adăugat Dragnea.

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22