Dragnea, întrebat despre plecarea lui din politică: A fost o campanie de demonizare personală

Scutaru Cristina / 27 dec 2017 / 19:11 Salveaza PDF Comentarii

Liviu Dragnea a spus că, în ultima vreme, a simțit că a fost o campanie de demonizare la adresa sa.

"Am obține același scor (n.r - dacă mâine ar fi alegeri). PSD nu s-a erodat în 2017. Atacurile au fost personalizate. A fost o campanie de demonziare personală la adresa mea", a zis președintele PSD la Antena 3.

Liviu Dragnea a mai zis că social-democrații, colegii săi, i-au zis să nu cedeze.

[citeste si]

"De fiecare dată, colegii au spus să nu fie nicio ezitare privind plecarea mea din partid. Am zis: ok, mergem mai departe", a precizat Liviu Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților a declarat că partidul său a reușit să câștige alegerile, însă acest lucru nu înseamnă că deține și puterea. Întrebat cine deține puterea din punctul său de vedere, Liviu Dragnea a răspuns:

"Încă încercăm să aflăm care sunt pârghiile, butoanele, mijloacele, instituțiile, persoanele care exercită puterea nevăzută în România. E nevoie de mult mai multe informații pentru a avea tabloul complet. Încă încercăm să aflăm ce s-a întâmplat în România, ce se întâmplă în continuare și ce trebuie să facem în continuare pentru ca în țara asta să nu mai existe astfel de abuzuri de care mulți oameni se plâng".

Întrebat ce anume îi lipsește pentru a putea destructura ceea ce numește statul paralel, șeful PSD a explicat că: "Nu există ceva anume. Se întâmplă. Prin Parlament. Nu se poate face într-o zi. E o actiune în desfășurare. Dar nu e vorba de destructurare. Doar prin comisiile parlamentare și prin Parlament, cu toții din coaliție încercăm să scoatem cât mai mult din adevăr la iveală".

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.29