Dragnea, despre întâlnirea cu Dîncu: Nu are interzis să se vadă cu mine

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că pe vicepremierul Vasile Dîncu îl cunoaşte de foarte mult timp şi au avut o relaţie foarte bună, el explicând astfel faptul că apar împreună într-o poză luând masa la un restaurant din Capitală.

'Am văzut că sunt urmărit şi că suntem urmăriţi. Mă simt mult mai în siguranţă pentru că una este să te urmărească doar una sau două instituţii şi una e să te mai urmărească şi oameni din presă, deci te simţi mult mai protejat. Cu Vasile Dîncu mă ştiu de foarte mulţi ani, am o relaţie foarte bună. Este un om pe care îl respect foarte mult şi am fost să mâncăm. Sigur, e o crimă foarte mare, dar am fost împreună să mâncăm şi a apărut acea fotografie. Doi oameni care au fost la masă şi, din câte ştiu, nu are interzis să se vadă cu mine', a spus Dragnea, la sediul PSD.

Dragnea, întâlniri și cu vicepremierul Borc

Acesta a precizat că a avut întâlniri şi cu vicepremierul Costin Borc.

'M-am întâlnit şi cu dl vicepremier Borc, că sunt doi vicepremieri. Cu dl Borc m-am întâlnit la sediul nostru din Băneasa, m-am văzut şi în Kiseleff', a adăugat el.

Întrebat dacă Vasile Dîncu este, în opinia sa, o posibilă variantă de premier, Dragnea a replicat: 'Nu pot pronunţa niciun nume'.

'Nu discutăm în aceste trei luni până la alegeri despre cine ce funcţii ocupă. Cred că oamenii sunt interesaţi, dar mai puţin interesaţi de asta şi mai interesaţi de ceea ce vrem să facem pentru ei. Altfel, riscăm ca de acum până pe 11 decembrie să vorbim numai de ce e bun ăsta şi de ce e rău ăla şi le dăm şi o şansă adversarilor noştri, care nu au program de guvernare şi care nu sunt credibili, să înceapă discuţii despre persoane', a precizat acesta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel