Dragnea, declarații după ședința PSD. LIVE TEXT

Liviu Dragnea face primele declarații, după ședința PSD, la ora 16:00. 

DC News va transmite în format LIVE TEXT declarațiile președintelui social-democraților.

- Am discutat despre situația politică actuală. PSD a câștigat alegerile corect, printr-un vot masiv exprimat la urne de către cetățeni. Guvernul a exercitat puterea legitim, în spiritul și litera Constituției. Guvernul și partidele care-l susțin suntem în continuare determinați să exercităm atât puterea executivă, cât și cea legislativă în mod legitim și constituțional. 

- Orice încercare de subminare a activității Guvernului este o tentativă de destabilizare a ordinii de drept din România prin mijloace mai mult sau mai puțin legale. 

- A fost și un vot de încredere pentru Guvern, s-a reconfirmat susținerea politică a PSD în unanimitate pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu. 

- Am auzit-o pe Olguța Vasilescu spunând un lucru total adevărat. Și eu dacă aș fi stat numai la televizor în ultimele zile, fără să mă uit pe deciziile CCR și pe ceea ce a adoptat Guvernul, aș fi ieșit în stradă, revoltat. Asemenea mașinărie de dezinformare am mai văzut la Revoluție și după și au mai fost situații când în România s-a folosit acest sistem profesionist de dezinformare. 

- Avem tot respectul pentru cetățenii români care protestează, este un drept la opinie constituțional și sfânt, are dreptul să-și exprime opinia, indiferent de câți oameni e vorba, e un drept câștigat la Revoluție pe care trebuie să-l respectăm. Este important ca aceste opinii să se exprime fără violențe. Nu cred că situația de azi-noapte și-au dorit-o cei care au ieșit pentru a-și exprima opiniile. Rugămintea noastră foarte fermă către oamenii cinstiți și de bună credință este să se delimiteze de aceste grupări care au vrut să confiște aceste proteste sau să facă în așa fel încât protestul să degenereze în violențe. Nu știu în mintea bolnavă a cui s-a născut acest plan, pentru ca să se ajunge la violențe, victime și stricăciuni foarte mari. Sper ca MAI și Parchetul să reușește să afle cine a gândit, organizat și plătit aceste acțiuni violente. 

Felicitări pentru MAI și jandarmi

- Vreau să felicit atât ministrul de Interne, cât Jandarmeria și celelalte structuri nevăzute ale MAI care au acționat exemplat. Am înțeles că au fost certați de președinte. În opinia noastră, Klaus Iohannis este autorul moral al violențelor de azi-noapte. Poate au fost certați ca să fie intimidați, îi încurajăm să-și exercite atribuțiile legale de serviciu ca să se prevină acte de violență extremă.

- Sunt lucruri care poate nu se știu. Șefului de la Jandarmi i s-a aplicat o tăietură la picior. A tot întârziat, a încercat să stea și a spus că diseară, în cârje va fi acolo. Un alt jandarm care risca să-și piardă un ochi nu a vrut să părăsească dispozitivul pentru a nu se despărți de colegi. Și alți jandarmi au fost răniți, dar și-au îndeplinit atribuțiile legale cu foarte multe profesionalism. Nu trebuie să se lase intimidați nici măcar de declarațiile președintelui Iohannis. 

Informările de la SRI

- Am văzut și declarațiile ministrului de Interne în legătură cu marele subiect legat de informațiile de la SRI, pe care președintele spunea că nu le-a folosit. Am văzut ce a spus. Informații care deja la ora 20:00 erau publice și nu ajutau cu absolut nimic acțiunea MAI de aseară, trimise prin SMS, nu de directorul SRI instituțional și operativ către ministrul de Interne. Am înțeles că aveau și au obligația să informeze prim-ministrul, ministrul de Interne și primarul Capitalei. Nu s-a făcut asta. I-am solicitat dlui Adrian Țuțuianu să analizeze dacă există atribuții legale pentru Comisia SRI să se verifice aceste lucruri. Nu este adminisibil ca șeful statului să certe forțele de ordine care aseară au prevenit niște violențe gândite undeva și cred că și finanțate. Mulți colegi au spus că acei huligani au fost plătiți bine, dar sunt vorbe, instituțiile statului abilitate sper să găsească răspunsul la întrebări. 

OUG nu-l salvează pe Dragnea

- În ceea ce privește campania de dezinformare, Ordonanța dată `pentru o gașcă de politicieni` cum spunea dl Iohannis. După ce ieri, fiind deja publică Ordonanța, am stat împreună cu avocații mei și am confirmarea: această Ordonanță nu oprește procesul în care eu sunt implicat. Sunt acuzat de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual, fals intelectual rămâne. Nu cer clemență de la nimeni. 

Redeschidere proces ”Referendum”

- Am început o acțiune de redeschidere a procesului Referendumului, deocamdată cu două acțiuni. Am o plângere penală împotriva dlui procuror Lucian Papici, pentru că a uzurpat calități oficiale, pentru că mi-a semnat rechizitoriul de trimitere în judecată în 27.09.2013, în condițiile în care mandatul semnat de președintele României s-a încheiat pe 23 septembrie. A doua acțiune este contestația la executare adresată Tribunalului București, avocații îmi spun că eu nu am hotărârea de condamnare, care trebuie să conțină trei elemente, partea introductivă, dispozitivul și expunerea, care cuprinde toată motivarea. Eu, după 10 luni, nu am motivarea. Nici nu o mai pot avea niciodată. Legislația spune clar că motivarea este obligație legală și trebuie dată în 30 de zile, trebuie semnată și asumată de către toți membrii completului. Doamna Livia Stanciu, la două luni de zile de această sentință s-a pensionat și a mers la CCR. Există o prevedere legală care spune că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și închidă toate motivările. (...) 

Comasarea DNA și DIICOT

- Altă manipulare și dezinformare, am auzit la un post de televiziune aseară pe un domn jurnalist cu batistuța la rever câteva informații: că este certă dorința noastră de a comasa DNA cu DIICOT. Doamna Raluca Prună, cea care a inflamat discuția despre CEDO și penitenciarele din România, este cea care în 30.11.2016 a anunțat că unul din proiectele dumneaei este comasarea dintre DNA și DIICOT. Culmea ipocriziei, această doamnă a participat și participă la organizarea și mobilizarea acestor mitinguri. Nu știu dacă este implicată în treaba cu huliganii, nu cred. Niciodată PSD nu a venit cu această propunere, nici nu avem în plan, nici acum, nici mai târziu. Mi s-ar părea o prostie ca două instituții care funcționează de sine stătător să fie comasate. L-am văzut și pe dl procuror general care-și dădea cu părerea că nu a fost consultat. Nu avem această intenție. L-am văzut și pe președintele Iohannis că-și dădea cu părerea. Deci care a fost planul? Aruncă unul la o televiziune această minciună, după care toată lumea își dă cu părerea despre ceva ce nu există. Am mai văzut mai devreme pe un site o analiză din surse 100% sigure care arată planul PSD și al Guvernului de a pune mâna pe toată justiția. Oameni buni, repet, nu am nimic împotriva celor care protestează, dorința mea este să fim informați. Această mașinărie de dezinformare și manipulare, care nici măcar nu știu dacă-și are toate originile la noi în țară, nu ne poate duce la lucruri bune. Nu există un asemenea plan, este o aberație, se încearcă ca tot mai mulți oameni să fie speriați.

Dragnea dă în judecată un jurnalist

- În ceea ce privește unele incitări ale unor așa ziși jurnaliști. Un domn jurnalist care incita să vină la mine acasă. Nu am SPP, sunt doar eu și șoferul. Sunt aici. Nu sunt apărat, nu sunt înconjurat de nimeni. Acelui domn i-am făcut plângere penală. Poate se abțin toți, că nu e vorba de mine, e vorba că la măscării, mesaje de amenințare cu moartea, mizerii, e vorba de faptul că tuturor miniștrilor li s-au publicat datele personale. Noi vorbim de un stat de drept incitând la violențe și încălcarea legii (protecției datelor personale). 

Întâlnire cu ambasadorul SUA, în timpul protestelor

- Am avut aseară, la ora 18:00, o întâlnire cu ambasadorul SUA, am stat două ore de vorbă. Ieri am stat foarte mult ca să studiez cu avocații OUG, motivarea și decizia CCR. M-am uitat cu atenție la ceea ce a spus Curtea în motivare. (Și Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Hans Klemm, joi)

(...)

PSD nu organizează miting

- Eu nu am de gând să accept sau să dau posibilitatea colegilor noștri să organizeze vreun miting, nu am de gând să scoatem în stradă un milion de oameni, pentru că ar fi o luptă între români. 

- Am văzut că dl președinte Iohannis vrea să cheme la consultări săptămâna viitoare, nu poate renunța la acest weekend? 

Dragnea, acuzat că a înjurat

- Am înțeles că s-a spus că atunci când am intrat în sală i-aș fi înjurat pe cei de la, nu știu de unde sunt, de la USR am înțeles. Nu am făcut așa ceva și nici nu o s-o fac. Nu am spus așa ceva. Ce am întrebat, dar nu cred că este o jignire, a fost dacă au la ei bâte și petarde, asta am întrebat, recunosc, zic poate le-o fi rămas de aseară. Ce-mi pare rău că nu am întrebat- că primul care m-a întâmpinat este cumintele pământului, dl fost ministru al Culturii- în ce situație mai e cu ”Cumințenia Pământului”, îi dau o veste proastă, cele două Ordonanțe vor pica în Parlament. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel