Dragnea- Dăncilă- Hunor, întâlnire. Ce s-a discutat

Ema Apostu / 23 ian 2018 / 14:28 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, marţi, după întâlnirea pe care social-democraţii au avut-o cu reprezentanţii UDMR, că nu au avut loc negocieri şi că a fost o discuţie în care premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a răspuns la întrebări. 

''Nu au fost negocieri. Viorica Dăncilă a primit foarte multe întrebări despre educaţie, administraţie, sănătate, infrastructură, funcţionari publici (....) S-a discutat despre fonduri europene, preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. (...) Este loc de mai bine, cred şi sper să avem o relaţie mai bună de colaborare'', a spus Dragnea, după întâlnirea cu grupul parlamentar al UDMR.

Declarațiile lui Tudose 

Întrebat despre declaraţiile fostului premier Mihai Tudose referitoare la pedeapsa cu moartea, dar şi despre cele privind steagul secuiesc, Dragnea a punctat că ''este foarte uşor să dezbini şi să produci scandal''. 

''Eu m-am exprimat şi telefonic, chiar în acea zi, la domnul Hunor. Spiritele erau destul de inflamate, dar acum spun public, ne delimităm fără ezitare de acele declaraţii, nu suntem de acord cu introducerea pedepsei cu moartea. (...) Chiar dacă a vrut să spună altceva, efectul a fost devastator. (...) Este Anul Centenarului şi putem toţi să facem eforturi să găsim toate proiectele care ne unesc. (...) Este foarte uşor să dezbini, să produci scandal'', a mai spus Dragnea, adăugând că la întâlnirea cu UDMR nu s-a discutat subiectul autonomiei.

[citeste si]



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.13