Dr. Alexandru Rafila, la Reuniunea OMS de la Istanbul: Peste 15.000 de medici români au emigrat în UE

Ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, a participat la Reuniunea la nivel înalt privind sănătatea şi migraţia în Regiunea Europeană a OMS, de la Istanbul. Acesta a ridicat problema resursei umane din sănătate, mai ales în România. 

Întâlnirea reunește miniștrii ai Sănătății din Regiunea Europeană, experti internaționali, organizații partenere și state din Regiunile OMS Africa și Estul Mediteranei.

Reuniunea are ca obiectiv coordonarea și integrarea acțiunilor guvernelor, ale societății civile și ale comunității internaționale privind acordarea asistenței umanitare și de sănătate refugiaților și migranților. 

Ministrul român al Sănătății a participat la primul panel al conferinței și a abordat problema necesității unei strategii comune privind resursele umane în sănătate, deoarece accesul universal la servicii de sănătate nu va fi posibil dacă nu există profesioniști, inclusiv în zonele mai puțin dezvoltate.

"Peste 15.000 de medici au emigrat în alte țări după aderarea României la Uniunea Europeană. În plus, au emigrat și alți profesioniști din sistemul sanitar. Eu cred că trebuie să acționăm în două direcții atunci când vorbim de resursa umană din sistemul sanitar. Pe lângă creșterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiții de confort profesional care să facă eficientă activitatea medicală, iar acesta din urmă este esențială pentru a menține în țară profesioniștii sistemului", a declarat ministrul Sănătății în cadrul reuniunii, conform unui comunicat de presă.

Ce face Guvernul României pentru refugiaţi

În a doua parte a panelului, Alexandru Rafila a prezentat măsurile pe care Guvernul  României le-a luat pentru accesul neîngrădit la servicii de sănătate al refugiaților din Ucraina și eforturile pe care Ministerul Sănătății le face pentru controlul tuberculozei, HIV și al bolilor prevenibile prin vaccinare în rândul acestora. Ministrul a reafirmat solidaritatea României cu victimele războiului din această țară.

Guvernul României este direct implicat în furnizarea de ajutoare autorităților și cetățenilor ucrainieni și a pus la dispoziție platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” prin care ofertele de asistență umanitară în care sunt centralizate și direcționate rapid către beneficiari.

Cetăţenii ucraineni care ajung pe teritoriul României au același drepturi de a accesa serviciile medicale la fel ca și cetățenii români.  România a pus, de asemenea, la dispoziție 3.300 de paturi care pot primi răniți din Ucraina în spitale din toate județele țării. De asemenea, toți cetățenii ucrainieni care sosesc în România vor beneficia de evaluarea stării de sănătate, de servicii complete de vaccinare și asistență de medicină dentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel