Președintele-executiv al PSD, Liviu Dragnea, cere public audierea premierului Victor Ponta în dosarul \"Referendumul\".
Liviu Dragnea a fost audiat la ÎCCJ, în dosarul \"Referendumul\". Întrebat în legătură cu posibila audiere a premierului Victor Ponta, în calitate de martor, Liviu Dragnea a declarat că este de părere că președintele PSD trebuie audiat.
\"Este președintele PSD-ului, dacă vorbim de foloase necuvenite pentru PSD, cred că poate fi întrebat și președintele partidului. Domnul Victor ponta a solicitat la DNA să fie citat ca martor și i-a fost respinsă, acum am încercat eu\", a spus Liviu Dragnea, la ÎCCJ.
Premierul Victor Ponta a spus, pentru Antena 3, că \"sigur, sunt de acord să merg să fiu audiat în dosarul Referendumul\", precizând că și el și-a cerut audierea, care i-a fost respinsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News