Urmărește emisiunea live


Dosar ”Referendum”. Dragnea, contestație împotriva condamnării

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate, luni, contestaţia la executare depusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primită în dosarul "Referendumul". 

UPDATE: În cele din urmă Liviu Dragnea s-a prezentat la ICCJ. La intrare, președintele PSD a declarat că speră că se va face dreptate. Este de așteptat ca la ieșire să susțină mai multe declarații.

UPDATE: Liviu Dragnea nu s-a prezentat la primul termen al contestației. Președintele PSD a fost reprezentat de către avocat. 

Știrea inițială:

Iniţial, Dragnea a depus contestaţia la Tribunalul Bucureşti, însă această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea ÎCCJ. 

Acţiunea are ca obiect contestaţia la executare (art. 598 Noul Cod de procedură penală), aceasta fiind o cale extraordinară de atac. 

Potrivit art. 598 din Codul de procedură penală, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. 

Pe 2 februarie, Liviu Dragnea anunţa că a început o acţiune de redeschidere a procesului 'Referendumul', prin depunerea în instanţă a unei contestaţii la executare. 

În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul". 

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea pe care o reprezenta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. 

În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel