Dosar Mineriadă, 13 - 15 iunie 1990, redeschis. Ion Iliescu poate fi urmărit penal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că procurorii pot începe anchetarea fostului şef al statului în acest dosar. Dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorului general Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990", în care este implicat și fostul președinte Ion Iliescu.

Redeschiderea urmăririi penale a fost confirmată de un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia.

Citește și: Ion Iliescu, despre redeschiderea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990

Parchetul instanţei supreme arată că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus, joi, infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

"În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanţele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică", a precizat sursa citată.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel