Dosar Microsoft, Gheorghe Ștefan. Peste 100 de persoane pe listă. Voi da toate sumele şi numele

Dezvăluirile din dosarul Microsoft continuă.  Potrivit lui Gheorghe Ștefan, pe listă s-ar afla peste o sută de persoane, printre care și miniștri.  În ceea ce priveşte starea sa medicală, doctorii de la clinica particulară unde a fost operat, miercuri,  Gheorghe Ştefan, spun că acesta va sta în spital 2-3 nopţi.

Arestat la sfârşitul lunii octombrie pentru de trafic de influenţă, fostul primar de la Piatra Neamţ este suspectat că ar fi primit trei milioane de euro mită pe durata contractelor IT, potrivit unui martor din dosarul Microsoft.

Noi fragmente din declaraţiile date de Gheorghe Ştefan, în exclusivitate pentru Antena 3.

Pinalti: Voi da toate sumele şi numele inculpaţilor

Infractorii cu milioane de euro dovediţi care au făcut trafic de influenţă, dare de mită, spălare de bani, evaziune fiscală au rămas cu milioanele de euro în conturile personale sau în firmele pe care le administrează. Am curajul să merg la detectorul de minciuni pentru a-mi dovedi nevinovăţia.

În următoarea intervenţie a mea voi da toate sumele şi numele inculpaţilor (infractori) care deţin sume de bani colosale care, fiind liberi, construiesc scenarii false.

Cotizaţia la partid nu este reală. Există legea finanţării partidelor politice prin care persoane fizice şi juridice pot face donaţii legale. Eu cu Gabriel Sandu aşa cum declară şi el nu am discutat niciodată despre contractul Microsoft, dar probabil nemairezistând fizic şi psihic în arest (...) a declarat unele lucruri trunchiate. Nu am discutat niciodată cu Gabriel Sandu despre nicio sumă de bani.

Nume de miniștri în dosarul Microsoft

Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, a vorbit în exclusivitate cu jurnaliştii Antena 3 despre dosarul Microsoft. Pinalti spune că în dosarul Microsoft sunt implicaţi miniştri, secretari de stat, dar şi funcţionari publici din ministere - în total, peste 100 de persoane.

Principalele persoane în această afacere sunt Claudiu Florică şi Dinu Pescariu şi alte peste 100 de persoane cu rang de prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, funcţionari publici din ministere, de la SGG, parlamentari, oameni de afaceri, avocaţi, care după opinia mea unii sunt nevinovaţi, alţii vinovaţi în proporţii diferite cu un grad de implicare mai mare sau mai mic.

Citește și: Dosar Microsoft. Gabriel Sandu, acuzaţii grave la adresa liderilor PDL

Sunt cercetat pentru afinităţile politice pe care le-am avut, deoarece eu l-am văzut cu ochii mei pe programele tv pe premierul Ponta când a declarat de două ori ca să fie arătat şi Gheorghe Ştefan (Pinalti), pentru că sunt luaţi doar cei de la PSD. Să înţeleg că aceasta este o comandă politică să satisfacă dorinţele prim-ministrului.

Eu nu pot să fac denunţuri numai pe vorbe pentru că am demnitate, iar dacă aş face un denunţ ar trebui documentat cu acte şi înscrisuri, iar caracterul meu nu îmi permite să fac denunţuri mincinoase. Sunt mai presus demnitatea şi onoarea decât suferinţa. Dacă voi face un denunţ va fi împotriva celor care m-au vrut arestat şi numai atunci când voi fi liber pentru a strâge probe.

Gheorghe Ştefan spune că nu a discutat niciodată despre Microsoft cu Dorin Cocoş, Gabriel Sandu sau Dumitru Nicolae.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel