Dosar Liviu Dragnea. Procesul, reluat de la zero

Procesul lui Liviu Dragnea, în care este cercetat alături de fosta lui soție, va fi reluat de la zero. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

Judecătoarea Ana-Maria Dascălu a fost înlocuită din complet, în urma pensionării, iar noul magistrat a pus în discuție reluarea întregii cercetări judecătorești.

Procurorul de ședință a arătat că inculpații ar trebui să-și exprime punctul de vedere față de acest lucru, deoarece sunt direct afectați de luarea unei astfel de decizii.

Avocatul lui Liviu Dragnea a solicitat instanței reluarea cercetării judecătorești, "în acord cu deciziile CEDO", susținând că "nu există o altă soluție".

"Judecătorii care dispun hotărârea trebuie să fie aceiași care au participat la administrarea tuturor probelor de-a lungul procesului. Pentru termenul pe care îl vom acorda, trebuie să se prezinte toți inculpații", a spus președintele completului de judecată, relatează Agerpres.

Următorul termen în acest proces a fost stabilit pentru data de 3 octombrie. 

Ce spune DNA

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

În acest dosar a fost trimisă în judecată și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimiși în judecată mai mulți angajați de la DGASPC Teleorman.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcția de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, și Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcția de referent.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna dintre activitățile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul organizației județene PSD Teleorman.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel