Camera Juridică a Camerei Deputaților a dat aviz pozitiv cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale pe numele Elenei Udrea, cu 20 de voturi pentru, unul împotrivă, o abținere și un vot anulat....
Deputatul Elena Udrea a ajuns, marți, la Camera Deputaților, pentru a consulta dosarul în baza căruia Comisia Juridică îi va ridica sau nu imunitatea parlamentară. Elena Udrea a declarat că le va cere colegilor să aprobe cererea de încuviințare a urmăririi penale formulată de procurorii DNA.
\"Comisia s-a pronunțat. Vreau să fac o precizare care s-a făcut și în cazul dezbaterilor. Nu este vorba de ridicarea imunității unui parlamentar, ci este un aviz pentru începerea urmăririi penale a unui fost ministru. Procedura spune că, în acest caz, Comisia juridică propune Camerei acest aviz\", a afirmat Bogdan Ciucă, la finalul ședinței Comisiei juridice, care a durat aproximativ de 20 de minute.
El a precizat că votul a fost secret și că \"nu s-a mai intrat deloc pe fond\".\"Procedura este una simplă. Ca de fiecare dată, nu s-a făcut nicio diferențiere\", a adăugat Ciucă.
Potrivit acestuia, Elena Udrea, prezentă la ședința comisiei, a susținut că ar fi unele neclarități, pe care le va clarifica însă în Justiție.
\"Este de acord cu procedura aplicată de comisie și a solicitat să dăm această încuviințare. După cum știți, domnia sa a trebuit să părăsească încăperea, după care dezbateri pe fond nu au mai existat. (...) Nu s-au ridicat obiecții, s-a trecut la procedura de vot\", a explicat Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News