Dosar Belina. PSD, ședință decisivă pentru Shhaideh și Plumb

Social-democraţii vor discuta luni în cadrul Biroului Permanent Naţional al partidului despre solicitarea DNA la adresa ministrului delegat pentru Fonduri Europene şi deputat PSD, Rovana Plumb, precum şi situaţia privind punerea sub urmărire penală a ministrului Dezvoltării şi vicepremier, Sevil Shhaideh. 

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea complicităţii la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, scrie Agerpres.

Vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat al DNA. Potrivit procurorilor anticorupţie, dosarul vizează trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, care ulterior le-a închiriat unei societăţi comerciale. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel