Doru Paraschiv, afirmații șocante. Bogdan Chirieac: Sper să bată câmpii!

Doru Paraschiv
Doru Paraschiv

Doru Paraschiv, ofițer de contrainformații militare, este audiat în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. 

Doru Paraschiv a dezvăluit că Armata, prin Direcţia generală de informaţii a apărării, s-a implicat în alegerile prezidențiale din 2009, de partea lui Traian Băsescu. El a adăugat că amiralul Gheorghe Marin conducea comitetul din care făceau parte generalul Marian Hăbău, cel care a ajuns şef al Direcţiei de contrainformaţii militare, şi generalul Cătălin Ştefăniţă Zisu, care răspundea de partea logistică a Armatei.

[citeste si]

”Nu veţi reuşi să verificaţi nimic concret şi nu veţi ajunge la niciun rezultat dacă nu veţi înţelege că trebuie să găsiţi acele pârghii legale prin care persoanele vizate să fie cel puţin suspendate din funcţii” a afirmat Doru Paraschiv. El a mai spus că s-a lucrat foarte mult înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale pentru a fi scos Crin Antonescu, candidatul PNL din cursă. 

”Este pentru prima dată și este un șoc”

”Vă sună ca o dictatură militară din America de Sud cumva? Mie așa-mi sună! Numai că România nu este o țară sud-americană din anii 70-80, este un stat membru NATO și membru al UE. În NATO nu poți să ajungi decât dacă ai un control civil asupra armatei. Se pare că-n vremea lui Traian Băsescu, controlul civil asupra armatei și asupra tuturor instituțiilor și organelor statului a fost cedat ocultei militare. Este pentru prima dată și este un șoc. Eu sper ca dl Paraschiv să mintă, eu asta sper. Sper să mintă pur și simplu, fiindcă rezultă că-n România vârfurile armatei s-au implicat direct, deschis în politică, influențând decisiv alegerile prezidențiale. Dacă domnii de la serviciile secrete au cochetat mereu cu politicul, armata nu a fost niciodată târâtă în așa ceva. Armata a pus steagul României din Afganistan și până-n Bosnia și a contribuit esențial la integrarea occidentală a țării noastre. Ce aflăm? Că amiralul Marin, cel numit de Traian Băsescu, s-a implicat direct, deschis, într-o fraudă electorală la alegerile prezidențiale. Eu sper din tot sufletul ca dl Paraschiv să bată câmpii. Eu sper că dânsul nu are dreptate.”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac la Antena 3, care a adăugat că ”se ajunge la esența alegerilor prezidențiale din 2009”.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel