Dorinel Munteanu, noul antrenor al fotbaliștilor de la Dinamo

Fotbaliștii de la Oțelul Galați se aflau în Turcia, la momentul cutremurului
Fotbaliștii de la Oțelul Galați se aflau în Turcia, la momentul cutremurului

Dorinel Munteanu se pare că a fost desemnat noul antrenor al "câinilor", în locul lui Dario Bonetti, care a adunat cinci înfrângeri în cele 15 etape de campionat și a ratat calificarea în grupele Europa League, însă trecutul "stelist" al viitorului tehnician de la Dinamo nu este pe placul suporterilor. Aceștia au protestat violent cu petarde în curtea unei firme deţinute de preşedintele clubului, Nicolae Badea.

Înfrângerea suferită de Dinamo în disputa de sâmbătă seara, cu FC Vaslui (0-1), de pe „Naţional Arena, care a urmat derby-ului cu Steaua (scor 1-3), i-a  fost fatală italianului Dario Bonetti. Șefii grupării din Ştefan cel Mare se pare că au luat decizia de a-l demite pe antrenorul principal, iar dintre toate opțiunile analizate, cea finală l-a vizat pe Dorinel Munteanu, cel care a pregătit ultima oară echipa Oţelul Galaţi, cu care a şi câştigat campionatul, în 2011.

Potrivit gsp.ro, Dorinel Munteanu s-a întâlnit luni cu preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, iar surse din cadrul clubului susţin că părţile s-au înţeles, iar Munteanu va semna un contract pe doi ani şi jumătate.

Decizia conducerii clubului i-a nemulţumit profund pe cei aproximativ 50 de suporteri ai "câinilor", care au trecut și la acţiuni de protest extreme. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea la sediul firmei Computerland, deţinută de Nicolae Badea, iar în curtea clădirii au scandat împotriva conducerii clubului, împotriva lui Dorinel Munteanu, dar și susţinerea faţă de Dario Bonetti.

La un moment dat, fanii au aruncat o petardă în curtea imobilului, motiv pentru care la faţa locului au fost chemate trei echipaje de poliţie. La sediul Computerland se află pentru discuţii acţionarii dinamovişti Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, dar şi antrenorul Dario Bonetti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel