Dominic Fritz, despre abordarea „Bolojan” cu tăierea personalului: De anunțat este mai simplu

Edilul Timișoarei, Dominic Fritz (dreapta, fără mască)
Edilul Timișoarei, Dominic Fritz (dreapta, fără mască)

Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a explicat de ce nu a putut avea aceeași abordare „dură” precum cea a colegului săi liberal, Ilie Bolojan.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că va da afară o parte din angajații structurii pe care o conduce de la alegerile locale încoace. Invitat la Digi 24, Dominic Fritz a explicat că nu știe cum s-a ajuns la această situație și că nu este atât de simplu.

„Eu nu știu exact cum a făcut el sau face acest lucru în Bihor ori dacă doar a anunțat. De anunțat este mai simplu, mai grea este punerea în practică. Să fiu sincer, mulți îmi scriu «Domn primar, de ce nu ați început să dați afară oameni?». În primul rând este important că nu pot doar așa pentru că vreau eu să dau afară oameni, nici măcar nu pot momentan reorganiza organigrama pentru că se poate de două ori pe ani, iar predecesorul meu a făcut-o deja”, a spus Dominic Fritz, la Digi 24.

Întrebat dacă poate da afară personal din primărie, edilul a răspuns: „Momentan nu pentru că trebuie să aștept până în februarie pentru că predecesorul meu abia a făcut una. Dar eu cred că este foarte important, și asta spun după 6 săptămâni în interiorul administrației și mulți oameni poate nu văd, că sunt multe nevoi care acum nu sunt îndeplinite. Sunt multe domenii în care nu există oameni în primării și ar trebui să existe”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel