Doliu în lumea fotbalului. Fostul internațional Iosif Lereter ”Loli” a murit la 90 de ani

FOTO: Facebook @ UTA Arad
FOTO: Facebook @ UTA Arad

Iosif Lereter, fost internațional cu 300 de meciuri în reprezentativa României, a murit la vârsta de 90 de ani. 

Fostul fotbalist român Iosif Lereter ”Loli” a murit la 90 de ani, a anunțat, sâmbătă, clubul de fotbal UTA Arad, pe Facebook.

”Ne luăm rămas-bun de la unul din marii Căpitani ai UTA-ei, unul din marii eroi dintr-o Generație de Aur a Bătrânei Doamne: azi-noapte s-a stins Iosif Lereter, lider al vestiarului roș-alb în anii ultimelor două titluri.

Loli, cum i-au spus colegii de echipă, s-a născut pe 23 iulie 1933, la Oțelu Roşu. Acolo a ṣi început fotbalul, apoi s-a afirmat la Politehnica Timişoara, alături de care a câştigat un prim trofeu, Cupa României.

A venit la UTA pe când avea 36 de ani, vârstă la care erau greu să se gândească la mărire, dar el a fost uimitor aici!

În jurul lui au clădit Coco Dumitrescu şi Ioan Reinhardt acea echipă formidabilă care, pe lângă cele două titluri, a făcut furori cu Momentul Feyenoord din 1970 sau cu Primăvara Europeană de doi ani mai târziu”, au transmis reprezentanții clubului arădean.

Primul fotbalist cu 300 de meciuri la ”Națională”

”A jucat un meci pentru naționala României, iar în 1971 a devenit primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă. Maestru Emerit al Sportului, a îmbrăcat tricoul Aradului până în 1972, când s-a retras în aplauzele întregului nostru stadion.

A antrenat mai târziu Constructorul Timișoara și UMT, a fost președinte la Poli, profesând în același timp ca inginer în orașul de pe Bega. În 1991 s-a mutat în Germania. A revenit în dese rânduri la Arad, unde familia UTA l-a primit cu bucurie de fiecare dată.

Mergi cu bine, Iosif Lereter! Bătrâna Doamnă îți mulțumeşte pentru tot ce i-ai oferit și va privi mereu spre locul tău din Panteonul colorat în roșu și alb”, au mai scris cei de la clubul UTA Arad.

Citește și: Doliu în lumea fotbalului. Legendarul Franz Beckenbauer ”Kaiser” a murit la 78 de ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel