DOCUMENT comun prin care se cere finanțare de la UE. Corina Crețu, prima reacție

Corina Crețu
Corina Crețu

Primarii mai multor orașe europene au semnat un document comun prin care cer finanțare directă din partea Uniunii Europene.

„Potrivit prestigioasei publicații The New York Times, primarii mai multor orașe europene - Budapesta, Praga, Varșovia și Bratislava - au semnat luna aceasta un document comun prin care cer finanțare directă din partea Uniunii Europene pentru proiecte care privesc dezvoltarea municipalităților pe care le conduc.  

Odată cu adoptarea noului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, sper că vom asista la ceea ce aș numi o maturizare a managementului fondurilor europene, în sensul în care tot mai multe fonduri să fie alocate direct orașelor și în România, fie ele reședință de județ, orașe mijlocii sau mici.

E important ca guvernele Statelor Membre să înțeleagă faptul că nu întotdeauna pot decide singure unde, cât și cum pot să investească la nivel local. Evident, sunt mai multe modele de lucru, dar în ultimii cinci ani constatarea mea e aceea că acolo unde administrația locală are un rol mai mare, există și mai multă transparență, mai multă responsabilitate, iar modul în care s-au investit banii europeni poate fi verificat mai ușor.

Cred în eficiența managementului direct al fondurilor europene pe tot parcursul procesului de elaborare, de la proiectarea programelor până la implementarea acestora.

Am spus în repetate rânduri pe parcursul mandatului meu de Comisar European că primarii sunt cei care cunosc cel mai bine realitatea de la fața locului și, ca atare, știu cel mai bine nevoile cetățenilor. De aceea, am încurajat ca fondurile europene să fie concentrate în mare parte în mâna acestora.

Aici vom găsi eficiența proiectelor europene și doar astfel viața cetățenilor se va schimba realmente în bine, demonstrând utilitatea și totodată proximitatea Uniunii Europene”, a scris Corina Crețu, marți, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel