Guvernul nu are în plan în momentul de față un nou acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional. Declarația a fost făcută, la interviul DCNews de Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD.
"Așa cum știu că arată lucrurile în momentul de față, nu este previzionat un nou acord. Dacă va fi nevoie de un nou acord, ne va spune ministrul de Finanțe, va fi discutat", a explicat, la interviurile DcNews, Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD.
Acesta a precizat că economia va avea capacitatea, în perioada următoare, să își revină și să avem o depășire a încasărilor la bugetul de stat față de anul anterior.
"Eu cred că economia va avea capacitatea în următoarea perioadă (...) nu pe primul trimestru, ci pe primul semestru, mai degrabă, să fim realiști, să revină și să avem o depășire de încasări", a explicat Dobre.
Oficialul PSD consideră că investițiile în salarizare sunt foarte importante și a reiterat ideea că actualul Guvern se încadrează în limita de deficit bugetar de 3%.
"Cred ca ceea ce va fi foarte important, legea salariilor unice si majorarea pensiilor au fost o datorie onoare pentru noi, dar ceea ce urmează în semestrul doi, sunt componente de bază și anume, dacă vorbim de legea achizițiilor strategice, deblocarea fondurilor europene, deblocarea investițiilor, implementarea proiectelor de start up. Toate acestea vin să arunce sânge în economie, care va crește și care ne aduce după aceea încasări", a precizat Dobre.
Declarația poate fi găsită la minutul 45.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News