DNA, ultimele informații despre Cristian Popescu Piedone

Fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a fost, vineri, la DNA. Nu a făcut declarații nici înainte de audiere, nici după. Procurorii DNA au transmis un comunicat de presă după ce Piedone a dat cu subsemnatul. 

Procurorii DNA au dispus control judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile pentru Cristian Popescu Piedone. El este cercetat pentru infracțiunile de abuz în serviciu. 

Fostul primar al Sectorului 4 are termen de zece zile în care să plătească o cauțiune de 1.500.000 de lei. 

Cristian Popescu Piedone este obligat, de măsura controlului judiciar la următoarele: 

- să se prezinte la DNA de câte ori este chemat;

- să informeze DNA cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la Poliția Sectorului 4 București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;

- să nu se apropie de și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpații și cu martorii din același dosar; 

- să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Procurorii au mai dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea Piedone și asupra unor sume de bani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel