Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat decizia DNA de a trimite dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este anchetat pentru fals în declarații, la Parchetul General.
Dosarul a fost deschis după ce medicul german Vladimir Atanasie Marinescu a depus o plângere la DNA, în care susţinea că Tăriceanu şi-ar fi falsificat declaraţia de avere depusă în anul 2011, în calitate de deputat PNL. Medicul afirma că Tăriceanu ar fi omis să menţioneze în declaraţia de avere faptul că ar fi beneficiat, în august 2010, de un concediu gratuit în localitatea Izmir din Turcia, oferit de Daniel Tudor, fost preşedinte al ASF, şi soţia acestuia, Doina Tudor. De asemenea, Tăriceanu ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, şi de o croazieră cu iahtul familiei Tudor.
Bogdan Chirieac a catalogat dosarul ca o ”prostie”, semnalând și faptul că legislația permite asemenea hărțuiri. Acesta a vorbit și despre pedepsirea denunțurilor care nu se dovedesc a fi adevărate.
”Este o prostie! Între altele, a avut loc această prăbușire morală a poporului” a precizat Bogdan Chirieac care a mai adăugat că ”toate formele de delațiune în această zonă” sunt ”încurajate și de onorabila instanță”.
„Devine emblematic cazul lui Constantin Niță, fostul ministru al Economiei, condamnat la patru ani cu executare în primă instanță, pentru că nu a putut să dovedească că în urmă cu șapte ani nu a primit 5 lei șpagă. La fel și cu domnul Tăriceanu. A fost pe iahtul familiei, asta trebuia trecut în declarația de avere? Dacă îl duceam pe Tăriceanu cu bătrâna mea mașină, trebuia să treacă în declarația de avere că l-am dus de la moară până la gară cu mașina?”, s-a întrebat Bogdan Chirieac la România TV.
[citeste si]
Denunțul calomnios
”Sunt prostii. Probabil că și legislația este făcută în așa fel încât permite acest gen de hărțuire” a mai adăugat Bogdan Chirieac care a precizat că procurorii sunt sufocați de astfel de plângeri.
„Nu sunt jurist, dar am aflat de la profesorii de drept că există denunțul calomnios. Eu nu știu ca în România cineva să fi suferit consecințe pe denunț calomnios. Dacă se aplică legea trebuie să se denunțe ceva adevărat iar dacă se dovedește neadevărat trebuie suportate consecințele”.
Analistul politic a arătat că în acest fel, ”avântul denunțurilor în toate formele ar mai fi tăiat. Procurorii se pot ocupa de lucruri grave nu de tot felul de ziceri”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu