EXCLUSIV  DNA Ploiești. Vlad Cosma, denunț ”voluntar”. Borza, analiză: Evident că va trebui sacrificat

Darius Muresan / 16 feb 2018 / 18:37 Salveaza PDF Comentarii
vlad-cosma2-450x300
vlad-cosma2-450x300

Deputatul independent Remus Borza a discutat la DC News despre situația tensionată din DNA Ploiești.

În contextul denunțurilor ”voluntare” ale lui Vlad Cosma, la DNA Ploiești, Remus Borza a vorbit despre trădare și denunț în România. Acesta a arătat că, din păcate, în România, trădarea a devenit o virtute. Borza a făcut o paralelă cu situația moldovenilor, precizând diferențele.

„Am constatat voluntariatul lui Vlad Cosma de a se duce și de a da în gât pe unii sau pe alții. Lucrul acesta l-am constatat la foarte mulți oameni de bine, parveniți, îmbogățiți, peste noapte deveniți parlamentari sau chiar miniștri.

Eu mi-am început cariera ca avocat, în 1995, iar până în 2008 m-am ocupat de penal. Am apărat foarte mulți inculpați, chiar și moldoveni. Ei au un concept. Există onoare, există demnitate. Nu se dau în gât, iau totul asupra lor. Din păcate la români, la demnitarii noștri, la oamenii de business din România nu vedem o atare trăsătură de caracter. Delațiunea și trădarea sunt virtuți de mare preț la acest moment. Chiar sunt cultivate, ”hai să te dau în gât că așa e corect”. Sigur că asta arată o mare carență de caracter.

Toate aceste intoxicări aruncate în spațiul public de către Vlad Cosma trebuie luate sub beneficiul de inventar. Sigur că nu iese niciodată fum fără să fie și foc. Nereguli indiscutabil au fost la această structură teritorială, DNA Ploiești. Iarăși e surprinzător și regretabil că Inspecția Judiciară, anul trecut, a avut un control la DNA Ploiești și a găsit toate lucrurile în regulă. Este regretabil, chiar și procurorul șef, anul trecut, l-a susținut pe Negulescu”, a precizat Remus Borza în cadrul emisiunii Borza Analytica.

Lucian Onea, sacrificat

În ceea ce privește discursul foarte bun susținut de Kovesi, Borza a mai menționat că situația lui Lucian Onea, șef DNA Ploiești, a pus-o pe aceasta în încurcătură.

El a arătat faptul că „există o carență cel puțin de management și de administrarea probelor la structura teritorială”, precizâd că Laura Codruța Kovesi „și-a salvat mandatul după discursul din această săptămână”, dar „evident că va trebui sacrificat Lucian Onea”, procurorul șef de la DNA Ploiești.

În concluzie, Remus Borza spune despre conferința lui Onea din această săptămână că „nu a fost deloc inspirată, nu a fost convingătoare, multă infatuare și aroganță. Într-o atare situație evident că trebuia să adopți o altă atitudine cum foarte bine a exersat-o Laura Codruța Kovesi”.

[citeste si]

Puteți urmări interviul integral AICI.







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
   Pozitive: +3    Negative: -2

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.14