Jurnalistul Victor Ciutacu a prezentat un e-mail care susține că îi aparține Laurei Codruța Kovesi.
Potrivit lui Ciutacu, e-mailul era adresat procurorilor DNA. El a ar fi fost trimis după ce au apărut în presă inregistrările de la ședințele DNA.
E-mail-ul are patru pagini și ar fi fost trimis de către Kovesi marți, 20.06. 2017 la ora 22:43 de minute.
Iată câteva pasaje din e-mail-ul prezentat la România TV de Victor Ciutacu:
„Toți cei care nu corespuns standardelor disciplinare și etice au plecat deja sau vor pleca. La fel cum vor trebui să plece și cei care nu muncesc și nu soluționează dosare. Trebuie să răspundă în fața legii, cel/cea care a înregistrat ilegal și a dat public înregistrările cu ședința publică a DNA. (...) Îi voi numi de acum încolo infractori fără gen pentru că asta este.
Așa cum am spus se află cine a făcut asta și se află de ce a făcut-o. Acum rămâne să răspundă penal pentru aceasta. Probabil după mail-ul meu, cel/cea care furniza bârfele unor persoane din afara DNA a stat cuminte câteva zile, spunându-și că dacă nu i s-a spus nimic, probabil nu se știe. Nu! Va răspunde penal pentru furnizarea unor informații așa cum va răspunde pentru înregistrarea ilegală pe care a furnizat-o în afara DNA. Cum spuneam, lumea e mică și așa ceva se află mereu. E momentul să curățăm DNA de cei leneși, de cei care nu vor să muncească, pentru că tot greul e dus de aceeași oameni. E momentul să fim uniți și să arătăm oamenilor că DNA înseamnă tot ceea ce era în ianuarie când au ieșit în stradă să ne susțină. Că DNA nu este un infractor care înregistrează ilegal. Că DNA sunt oamenii care fac zilnic dosare și se implică. Nu uitați, suntem DNA”, ar fi transmis prin e-mail Laura Codruța Kovesi.
Amintim că în conferința maraton din 14 februarie, Laura Codruța Kovesi a negat faptul că ar fi trimis e-mail-uri după apariția înregistrărilor de la ședința DNA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu