DN25, "Drumul Morții", va fi modernizat și extins la patru benzi

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Consiliul Județean Galați a lansat licitația pentru modernizarea și extinderea DN25.

"Consiliul Județean Galați a lansat licitația pentru modernizarea și extinderea DN25 la patru benzi, pe o distanță de aproximativ 40 de kilometri, pe ruta: ieșire din municipiul Galați - Movileni - Șendreni - Braniștea - Independența - Piscu - Tudor Vladimirescu - Hanu Conachi (intersecția cu DN25A). Valoarea totală a acestei investiții este de 1.522.200.000 de lei (TVA inclus), sumă care include lucrările și partea de exproprieri.

DN25, cel mai aglomerat drum din Galați

“Este o investiție vitală pentru Galați, având în vedere că DN25 este cel mai circulat și cel mai aglomerat drum din județul nostru, cu un trafic de aproximativ 6000 de mașini în 24 de ore pe anumite porțiuni, din care aproape 20% sunt camioane.

De aceea, m-am implicat total și am realizat un parteneriat cu CNAIR pentru a extinde acest drum la patru benzi. Este un proiect uriaș, de peste 300 de milioane de euro, extrem de complex din punct de vedere tehnic, pentru că vom moderniza toate podurile și pasajele de cale ferată de pe traseu, inclusiv podul de la Piscu.

Mai mult, vom construi poduri și pasaje de cale ferată noi, în imediata apropiere a celor existente, pentru a putea extinde și în aceste zone drumul la patru benzi. De asemenea, pentru a reduce numărul mare de accidente de pe acest drum, vom monta, pe toți cei aproximativ 40 de kilometri, parapeți de delimitare a celor două sensuri de circulație.

Practic, drumul va fi modernizat complet de la ieșirea din Municipiul Galați, de undeva din zona Tirighina (Borcan) până la Hanu Conachi, la intersecția cu DN25A, drumul care duce către Nănești,  pe care îl vom extinde, de asemenea, la patru benzi, până la intersecția cu viitorul Drum Expres Brăila – Focșani.

De aceea, am decis să nu ne oprim la Tudor Vladimirescu, cum era în varianta inițială, și să modernizăm drumul până la Hanu Conachi, pentru a avea un drum modern și mult mai sigur de la Galați până la Autostrada Moldovei”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Finanțarea acestei investiții va fi asigurată din fonduri europene, în cadrul Programului de Transport 2021-2027", a transmis Consiliul Județean Galați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel