Dizolvare ALDE. Weber: Verhofstadt îl oferă pe tavă lui Macron

Renate Weber
Renate Weber

Europarlamentarul ALDE România Renate Weber a declarat luni, la Bistriţa, că liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, doreşte desfiinţarea acestui grup "pentru că vrea să i-l ofere pe tavă domnului Emmanuel Macron", mizând în acelaşi timp că va obţine funcţia de preşedinte al PE în viitoarea legislatură. 

Renate Weber susţine că excluderea ALDE România din grupul politic european este un neadevăr şi că Guy Verhofstadt ar fi "într-o campanie electorală pe cont propriu". 

"Câteodată mi-e ruşine de ruşinea altora, pentru că ce spune domnul Verhofstadt în acel tweet, în care zice că a dat ALDE România afară din grupul politic, este categoric un neadevăr. Am fost în acea sesiune la Strasbourg, ultima, am fost în grupul politic, credeţi-mă, nu m-a dat nimeni afară, ba dimpotrivă, am schimbat nişte linii de vot ale grupului inclusiv în ultima seară. Poate că asta n-a plăcut, dar să fie sănătoşi. Deci nu este adevărat. Domnul Verhofstadt este, din păcate, într-o campanie electorală pe cont propriu, în sensul în care are un obiectiv personal şi, probabil, pentru realizarea acelui obiectiv personal, nu se mai uită în cine loveşte", a spus Weber. 

"Oferit pe tavă preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron"



Europarlamentarul român afirmă că Verhofstadt îşi desfiinţează propriul grup politic pentru a-l oferi "pe tavă" preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. 

"Nu numai că nu se uită în cine loveşte, domnul Verhofstadt îşi desfiinţează propriul grup politic. Ce comentariu să vă mai fac la aşa ceva, dacă liderul unui grup, Doamne iartă-l, că poate nu ştie ce spune, vorbeşte despre dizolvarea propriului grup politic? De ce? Pentru că vrea să i-l ofere pe tavă domnului Emmanuel Macron, care altfel nu strânge de un grup politic. (...) Ca domnul Verhofstadt să spună o asemenea enormitate despre grupul ALDE, credeţi-mă, eu personal, din acest moment, nu ştiu ce dialog mai pot să am cu domnul Verhofstadt", a declarat Renate Weber. 


"Guy Verhofstadt urmăreşte să ajungă viitorul preşedinte al Parlamentului European"



"Eu sper din suflet, pentru că aşa merită, până la urmă, oamenii aceştia, toate lucrurile acestea să li se întoarcă. Domnului Manfred Weber îi doresc să nu ajungă preşedinte al Comisiei Europene, domnului Timmermans îi doresc acelaşi lucru, domnului Verhofstadt îi doresc să nu ajungă preşedintele Parlamentului European, pentru că asta îşi doreşte, căci ar fi culmea să mai spere că ajunge preşedintele unui grup politic pe care îl vede dizolvat", a mai spus europarlamentarul ALDE. 

În ceea ce priveşte Alianţa 2020 USR Plus, care doreşte să se alăture în viitorul PE lui Verhofstadt şi reprezentanţilor partidului lui Macron, Renate Weber a afirmat că membrii acesteia "au făcut în permanenţă un joc de hărţuială", urmărind declaraţiile liderilor ALDE România, pe care le-au tradus şi trimis mai departe, cu scopul de a fi primiţi în acest nou grup. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel