Jandarmeria nu a fost solicitată să intervină la incidentul petrecut sâmbătă, la Băile Tuşnad, când o femeie, care a protestat în timpul discursului premierului Ungariei, Viktor Orban, a fost agresată de câteva persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu.
Acesta a precizat că incidentul a fost 'gestionat' de firma de pază angajată de organizatori, iar femeia în cauză poate depune plângere la Poliţie împotriva celor care au lezat-o.
'Legea 60/1990 zice clar că organizatorii sunt obligaţi să asigure un dispozitiv propriu de ordine, ceea ce au făcut, şi, în acelaşi timp, să delimiteze spaţiul de desfăşurare a adunării publice, ceea ce iarăşi au făcut. Noi nu am fost solicitaţi să intervenim, dacă am fi fost solicitaţi, în mod cert am fi intervenit (...) Conform legii, noi asigurăm perimetrul în zona unde se desfăşoară adunarea publică, nu în interior. În interior asigură dispozitivul propriu de ordine al organizatorilor, iar ei au angajat o firmă de pază. Într-adevăr, a fost o doamnă care a fost scoasă afară de un angajat al firmei de pază (...) Doamna are dreptul, normal dacă se consideră lezată, să depună plângere la Poliţie, fără cea mai mică problemă', a declarat Gheorghe Suciu, scrie Agerpres.
În timpul discursului rostit de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Universitatea de Vară 'Tusvanyos' de la Băile Tuşnad, o femeie aflată în apropierea tribunei a protestat şi a fost admonestată şi agresată de câţiva bărbaţi aflaţi în apropiere, după care a fost îndepărtată din zonă reprezentanţii firmei de pază.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu