Discuție între un lider PNL și Augustin Zegrean: Nu candida!

Fostul lider al PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că l-a sfătuit pe fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, să nu candideze pentru o funcţie de senator, aşa cum acesta şi-ar fi dorit, deoarece este o demnitate inferioară celei pe care a deţinut-o. 

'Singurul lucru pe care i l-am spus la modul foarte deschis este că, în opinia mea, nu ar trebui să candideze, pentru că, după ce ai ocupat o funcţie atât de înaltă, nu cred că te mai poţi coborî la funcţii, demnităţi publice de rang inferior. Aceasta a fost opinia mea şi i-am spus-o deschis. Preşedintele Curţii Constituţionale este o demnitate extrem de înaltă. Probabil că doar preşedintele României şi prim-ministrul sunt demnităţi cu acoperire atât de largă şi atât de importantă ca cea pe care el a deţinut-o. Or, în situaţii de acest fel, nu cred că mai poţi să îţi doreşti alte demnităţi de rang inferior. Cred că e bine să ai alte preocupări şi alte gânduri după o asemenea ascensiune formidabilă', a afirmat Oltean.

În ceea ce priveşte nominalizările filialei PNL Bistriţa-Năsăud pentru alegerile parlamentare, Ioan Oltean i-a caracterizat drept 'tineri, frumoşi şi deştepţi'.

'A fost cea mai democratică nominalizare a candidaţilor în partid, una de necontestat. Nimeni nu poate să nu fie mulţumit când o structură decide în mod democratic. (...) Eu cred că este o echipă tânără, o echipă de oameni care, dacă vor şti să gestioneze partidul aşa cum trebuie, vor avea carieră politică. Sunt toţi trei oameni cărora nu li se poate imputa absolut nimic. Sunt tineri, sunt frumoşi, sunt deştepţi şi sper să aibă suficientă ambiţie, suficiente cunoştinţe şi să abordeze o strategie care să ducă organizaţia judeţeană unde a fost ea, între primele zece la nivel naţional. Nu pot decât să le urez succes, nu numai lor, ci tuturor care încă vor să facă politică la nivelul PNL', a mai declarat Oltean.

Organizaţia PNL Bistriţa-Năsăud i-a desemnat vinerea trecută, prin votul tuturor membrilor Biroului Politic Judeţean, pe cei care vor ocupa locurile eligibile pe lista de candidaţi pentru parlamentare. Astfel, primele două locuri la Camera Deputaţilor sunt ocupate de Robert Sighiartău (27 ani), care este şi preşedinte interimar al filialei judeţene, şi de consilierul judeţean Doris Moldovan (37 ani). Locul întâi la Senat i-a revenit prim vicepreşedintelui PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc (47 ani). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel