Directorul Uber, Travis Kalanick, a demisionat

Co-fondatorul şi directorul general de la serviciul de rezervări de automobile Uber, Travis Kalanick, şi-a anunţat miercuri demisia din funcţie, în urma presiunilor venite de la investitorii companiei, informează un articol publicat în 'New York Times', preluat de Reuters. 

Informaţia a fost confirmată în mod oficial de un purtător de cuvânt de la Uber. Citând surse din apropierea acestui dosar, 'New York Times' susţine că cinci din principalii investitori de la Uber, inclusiv fondul Benchmark, i-au cerut lui Kalanick să demisioneze imediat fiind de părere că Uber are nevoie de o modificare de leadership.

'Iubesc Uber mai mult decât orice altceva pe lume şi, în acest moment dificil în viaţa mea privată, am acceptat cererea investitorilor de a demisiona astfel încât Uber să poate să se concentreze pe construcţie în loc să fie distrasă de o nouă dispută', a informat Kalanick într-un comunicat remis The New York Times. Kalanick, care a fondat Uber în 2009, i-a informat pe angajaţi săptămâna trecută că va renunţa la funcţia de CEO, însă această plecare trebuia să fie una cu caracter provizoriu, fiind legată de o serie de probleme personale.

Grupul Uber s-a confruntat cu mai multe demisii la vârf în ultimele luni pe fondul acuzaţiilor de hărţuire sau sexism. Atât Travis Kalanick cât şi adjunctul său, Emil Michael, care a demisionat luni, sunt acuzaţi că au încurajat o serie de practici deplasate şi brutale în cadrul companiei.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

Alexandra Corolea, purtător de cuvânt Uber pentru România şi regiunea Balcani, declara luna trecută că 300.000 utilizatori Uber în România au folosit cel puţin o dată serviciile platformei, din care peste 250.000 în Bucureşti. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel