EXCLUSIV  Director General ANA Hotels: Industria hotelieră a scăzut cu 70% în 2020 față de 2019. Hotelurile mari nu-și revin curând

Hotelurile mari au avut cel mai mult de suferit din cauza tipului de business practicat
Hotelurile mari au avut cel mai mult de suferit din cauza tipului de business practicat

Directorul General ANA Hotels, Simona Constantinescu, a dezvăluit că hotelurile mari au fost mult mai mult afectate decât hotelurile mici, în pandemie, din pricina modelului de business.

„Din ceea ce am reușit noi, la nivelul federațiilor din domeniul turism, cel puțin pe partea de hoteluri, avem o scădere a cifrei de afaceri în 2020 față de 2019 de aproximativ 70%, ceea ce este foarte mult.

Sigur, nu ne-am mai confruntat cu așa ceva. Multe companii, în funcție de momentul în care le-a surprins această pandemie și această criză, poate nu dispuneau de capital de lucru suficient sau poate aveau niște linii de credit pentru investiții sau poate erau hoteluri noi, în curs de a fi deschise, afectate mult mai grav de această scădere. Contează foarte mult în ce context economic au fost surprinse companiile”, a transmis Constantinescu, în conferința DC MEDIA GROUP „Testarea COVID în România, la un an de la debutul pandemiei!”.

Hotelurile cu multe camere își vor reveni mai târziu decât cele pentru turism individual

„Totodată, impactul este diferit pentru hotelurile de oraș față de hotelurile de stațiune și este diferit între hotelurile mari, cu sute de camere, și boutique-hotelurile sau pensiunile. Hotelurile mari, cu număr mare de camere, și hotelurile de oraș aveau în componența businessului preponderent businessul de afaceri, legat de delegații și turiști străini sau conferințe și evenimente.

Acestea au fost diminuate mult mai tare și ne așteptăm să revină mult mai târziu. Dacă turismul individual și de relaxare, mare, munte sau cel de weekend, încă are ceva activitate, turismul de business și de conferințe și evenimente este spre zero. Am fost afectați diferit în funcție de locație, dimensiunea hotelului și de tipul de business preponderent pe care fiecare locație l-a avut”, a mai spus ea.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel