Dîncu, despre Dragnea: După ce și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

După ce un membru de partid și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid, a spus Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, referindu-se la Liviu Dragnea.

Întrebat, duminică, la Digi 24, dacă Liviu Dragnea va putea reveni în partid după ce își va ispăși pedeapsa, Vasile Dîncu a spus că orice membru are acest drept.

„Din punctul meu de vedere, orice membru de partid care a fost reabilitat, și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid. Nu a existat o tradiție în cadrul PSD-ului de a-și aduce înapoi foștii președinți. Mai degrabă i-a dat afară din partid sau s-au autoexclus. (...) Nu mai sunt (foștii lideri în partid - n.r.). Este o problemă care ține, până la urmă și de modul în care liderul de partid a știut să își construiască echipa și și-a respectat și i-a respectat el pe ceilalți din partid. Liviu Dragnea a avut numai unanimitate sau aproape tot timpul a avut unanimitate în Biroul Permanent Național sau cum se numea în diferite faze. Eu cred că cei pe care el i-a crescut în partid și i-a promovat îi păstrează un anumit respect”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.

Dîncu a precizat că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea de când a fost închis, pentru că nu se află pe lista celor care ar fi putut să vorbească cu el la telefon.

„Din punct de vedere uman, sunt apropiat și acum de el. Nu sunt fericit pentru ceea ce se întâmplă. Aș vrea să îl văd cât mai repede liber, deci eu păstrez pentru el aceeași afecțiune. Din punct de vedere uman. Politic, a făcut greșeli, dar poate că el știe mai bine acum, a avut și o perioadă de reflecție și aici nu mă bag, nu sunt deciziile mele și nu știu ce va face în viitor”, a mai spus Vasile Dîncu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy