După ce belgienii au anunțat că Dorin Rotariu, 23 de ani, este aproape de FCSB, iar Gigi Becali a declarat că este convins că mutarea se va face, situația s-ar putea complica.
Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, îl vrea pe atacantul de 23 de ani la echipa alb-roșie, sub formă de împrumut, anunță Fanatik, citat de GSP. Rednic vrea să profite de relațiile bune pe care le are cu Club Brugge și cu Dorin Rotariu pentru a-l readuce pe jucător în Ștefan cel Mare.
Rednic este cel care i-a dat încredere lui Rotariu, iar cei doi au lucrat și-n Belgia, la Mouscron, unde Roti a fost împrumutat în sezonul 2017-2018. Rotariu, care are contract cu Brugge până în 2020, este împrumutat în acest sezon la AZ Alkmar, dar a jucat în doar 9 meciuri. Presa din Belgia anunță că Brugge cere 2 milioane de euro pentru a-l vinde pe Rotariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News